MENIU

Curtea de Justiție a UE obligă Bulgaria să emită pașaport unui copil cu 2 mame

Decizie crucială în Bulgaria

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a obligat autoritățile bulgare, marți, să emită acte de identitate pentru un copil care are 2 MAME. Sentința vine în condițiile în care Bulgaria are cea mai conservatoare definiţiei a familiei din întreaga Uniune Europeană.

Copilul - cetăţean bulgar născut în 2019 în Spania - are un certificat de naştere în care amândouă femeile, care s-au căsătorit în 2018, sunt recunoscute ca mame, fără să se specifice dacă este vorba de o relaţie biologică sau legală. Una dintre mame este bulgăroaică, cealaltă cetăţean britanic.

Autorităţile bulgare trebuie să-i acorde copilului aflat în centrul acestui caz un card de identitate sau un paşaport fără a cere în prealabil un certificat de naştere, au decis judecătorii CJUE, conform unui comunicat de presă al curţii.

Inițial, cele 2 femeie au fost refuzate de autorități, pentru că, potrivit legislației din Bulgaria, pe un certificat de naştere poate figura doar o mamă.

Cazul va reveni acum în instanţele naţionale bulgare, care trebuie să ia o decizie definitivă, după ce au solicitat îndrumarea CJUE privind legislaţia comunitară.