Curtea de Conturi: 12.000 de mame trebuie să dea bani înapoi. UPDATE: AMNISTIE FISCALĂ pentru mămici
Curtea de Conturi s-a trezit acum că 12.000 de mame de acum 4-6 ani trebuie să dea nişte bani înapoi, pentru nereguli comise de funcţionari, a declarat premierul Victor Ponta, precizând că lui i se pare că este o interpretare greşită a instituţiei.
UPDATE. Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat cămămicile aflate în această situaţie vor fi amnistiate fiscal.
"În ceea ce priveste cele 12.460 de mamici pentru care s-au consituit debite de returnare a unei părţi din indenizaţia de creşterea copilului, acestea vor fi, prin propunerea de lege pe care o vom face pe data de 20 august în cadrul şedinţei de guvern, amnistiate fiscal", a declarat ministrul.
"Curtea de Conturi s-a trezit acum că 12.000 de mame de acum 4-5-6 ani trebuie să dea nişte bani înapoi. Mie mi se pare că este o interpretare greşită a Curţii de Conturi, dar bineînţeles nu am voie, ei nu sunt în subordinea mea", a spus Ponta, citat de Mediafax.
El a precizat că şi pentru astfel de cazuri va fi aplicat proiectul de lege privind amnistia, prin care să fie eliminată obligaţia restituirii acestor sume, rezultate din nereguli comise de funcţionari.
"Mi se pare incorect ca, după cinci ani, să îi ceri unei mame să dea nişte bani pe care i-a primit, nu i-a furat, nu i-a luat cu forţa din casieria agenţiei. Dacă s-au făcut asemenea greşeli, cred că nu poţi să vii după atâţia ani şi să le ceri oamenilor să dea banii înapoi", a adăugat Ponta.
Premierul a arătat că situaţia acestor mame vor fi tratate similar pensionarilor care la rândul lor vor beneficia de amnistie fiscală.
Tot vineri, premierul Ponta a precizat că Legea privind amnistia, care urmează să fie redactată de Ministerul Muncii, va fi aplicată pentru acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin, pensii sau indemnizaţii pentru mame şi sunt obligate acum, din cauza unor erori administrative, să restituie bani, Ponta precizând că este o amnistie fiscală, nu penală.
"În proiectul de lege se va spune foarte clar: ce nereguli s-au făcut până la ziua adoptării legii intră sub amnistie, cine greşeşte de acum încolo plăteşte. Sub incidenţa legii vor intra toate acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin - fie pensii, fie cum au fost indemnizaţiile pentru mame - în care, din erori - vorbesc de partea administrativă, partea penală nu intră la Guvern - trebuie să dea nişte bani înapoi", a spus Ponta.
Întrebat de presă dacă pensionarii vor beneficia de amnistie indiferent dacă au dat mită sau nu pentru a primi pensii, Ponta a precizat că nu trebuie făcută o confuzie între amnistia fiscală şi cea penală.