MENIU

Curtea de Conturi, plângere la Parchet pe numele Hidroelectrica. „A fost prejudiciat patrimoniul”

Curtea de Conturi a sesizat Parchetul în urma unui control realizat la Hidroelectrica. Au fost consemnate fapte susceptibile de a fi fost săvârşite cu încălcarea legii penale, având drept consecinţă prejudicierea patrimoniului societăţii, spun cei de la Curtea de Conturi.

Curtea de Conturi afirmă că departamentul de specialitate din cadrul instituţiei a efectuat, în perioada 28.02 - 07.07.2022, misiunea de audit de conformitate cu tema  ”Controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniuui public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor”, pentru perioada 2019 - 2022 , la Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale (SPEEH) Hidroelectrica SA, fiind încheiat raportul de control înrergistrat la data de 7 iulie 2022.

”Întrucât în raport au fost consemnate fapte susceptibile de a fi fost săvârşite cu încălcarea legii penale, având drept consecinţă prejudicierea patrimoniului societăţii, în temeiul art.33 alin (4) din Legea nr. 94/1992 (privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi - n.r.) coroborat cu punctul 241 litera a) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea l nr. 547/ 24.07.2014 (în vigoare la momentul realizării misiunii) şi în baza Hotărârii plenului Curţii de Conturi nr, 580/5.10.2023, instituţia noastră a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti”, a precizat Curtea de Conturi pentru News.ro, fără a oferi alte detalii.

Alineatul invocat prevede: ” În situaţiile în care în rapoartele de audit se constată existenţa unor fapte pentru care   există   indicii   că au   fost   săvârşite   cu   încălcarea   legii   penale,   conducătorul departamentului sesizează organele în drept pentru asigurarea valorificării constatării şi informează entitatea auditată”.

Instituţia a explicat că raportul nu poate fi făcut public la acest moment, întrucât se află la dosarul cauzei.

Raportul Public al Curţii de conturi pe 2021 consemna, referitor la Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica SA, nereguli legate de facturare, unele fiind remediate în timpul misiunii de audit, dar şi ”cheltuieli neeconomicoase” în sumă de 158 mii lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de întocmire de studii de oportunitate pentru un număr de opt imobile (baze sportive, de agrement, de odihnă şi tratament) din patrimoniul entităţii, achiziţionate în cadrul unui contract de prestări servicii încheiat în anul 2019.