CURTEA CONSTITUŢIONALĂ dezbate azi 3 sesizări depuse de Băsescu şi PDL
Judecătorii constituţionali analizează azi constituţionalitatea legii prin care ONG-urile ale căror denumiri sunt asemănătoare cu cele ale unor autorităţi sau instituii publice sunt interzise. Curtea a fost sesizată în acest sens de preşedintele Traian Băsescu.
Presa a scris că legea ar avea efecte şi asupra proiectului politic al şefului statului, respectiv Fundaţia Mişcarea Populară şi partidul cu acelaşi nume aflat în curs de înfiinţare.
Tot azi, Curtea va dezbate şi sesizarea PDL cu privire la legea de aprobare a ordonanţei care desfiinţează posturi vacante de la ministere şi instituţii din subordine. Opoziţia susţine că legea afectează regimul instituţiilor fundamentale ale statului.
O a treia sesizare ce ajunge pe masa judecătorilor e semnată tot de PDL. Democrat-liberalii contestă numirea Ecaterinei Teodorescu în poziţia de Avocat al Poporului, sub formă de interimar. Motivul: Teodorescu nu ar îndeplini condiţiile pentru a ocupa această poziţie, adică nu are studii juridice.