Curse anulate şi întârzieri pe Aeroportul Henri Coandă. SITUAŢIA ÎN TIMP REAL
Aeronavele care decolează din Bucureşti, sâmbătă, pot înregistra întârzieri de 40-50 de minute, a informat Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti (CNAB). De asemenea, mai multe curse au fost anulate. VEZI SITUAŢIA ZBORURILOR ÎN TIMP REAL
Noaptea trecută, reprezentanţii Companiei au intervenit constant cu utilajele, astfel încât pistele, platformele, căile de rulare, dar şi căile de acces rutiere sunt curate şi au aderenţa bună.
"Stratul de gheaţă depus pe aeronave se îndepărtează prin degivrare, care se efectuează cu pasagerii la bord, chiar înainte de decolare. Acesta este motivul pentru care apar întârzieri la decolare de 40-50 minute", au explicat reprezentanţii CNAB, pentru mediafax.ro.
Având în vedere că fenomenul de freezing rain afectează şi şoselele, Compania de Aeroporturi le-a recomandat pasagerilor să-şi ia toate măsurile pentru a ajunge în siguranţă şi la timp la aeroport.
De asemenea, din cauza condiţiilor meteo, patru curse care trebuiau să ajungă la Bucureşti în această dimineaţă au fost anulate, deoarece nu au mai putut decola la timp.
Una dintre cursele anulate este cea Wizz Air W63210 de la Malmo, care trebuia să aterizeze la 0:55, iar alte trei sunt rute interne de la Tarom - Timişoara (6:45), Suceava (6:55) şi Chişinău (6:55).