MENIU

Cursă de coşmar pentru un taximetrist din Satu Mare. Ce a păţit când a luat patru tineri în maşină

O cursă simplă s-a transformat pentru un taximetrist din Carei, județul Satu Mare, într-un coșmar. Patru tineri i-au cerut în noaptea de sâmbătă spre duminică patru să-i ducă din Carei până în comuna Bogdand.

Bărbatul se și gândea că după o noapte în care mai mult a șomat, se va alege cu ceva bani de pe urma deplasării până în Bogdand. Dar, când să intre în comună, pasagerul din dreapta i-a pus mâns pe volan. Taximestristul a pierdut controlul mașinii și a intrat într-un cap de pod.

Nici nu și-a revenit bine în urma impactului, că a fost luat la pumni și sprayat.

”Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Tășnad au reușit identificarea și prinderea autorilor tâlhăriei comise în data de 13 decembrie a.c., în jurul orelor 01,25, asupra unui taximetrist.

Astfel, M. Attila de 24 ani din Carei, taximetrist, a efectuat un transport de 4 persoane cu autoturismul marca VW Golf, din municipiul Carei în comuna Bogdand. În aprorierea localității Bogdand persoana care se afla asezată pe scaunul din dreapta față a bruscat volanul autoturismului, taximetristul a pierdut controlul volanului intrând în coliziune cu un cap de pod. După producerea impactului, cei patru, prin amenințare cu violența, precum și prin folosirea de spray cu substanțe iritant lacrimogene, l-au deposedat de bunuri și sume de bani în valoare totală de 970 lei”, se arată într-un comunicat remis presei de IPJ Satu Mare, scrie Vocea Transilvaniei.

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Tășnad i-au identificat pe autorii tâlhăriei: P. ZOLTAN de 33 ani, recidivist, F. CRISTIAN de 18 ani, C. VASILE, de 19 ani și K. CRISTOPFER de 18 ani, toți din Carei. Față de aceștia s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei pentru luarea măsurilor legale .

Mai multe articole despre:
şofer agresiune tâlhărie şofer taxi