CURS VALUTAR. Un nou minim istoric pentru leu în raport cu Euro
Moneda naţională a atins un nou minim istoric în raport cu moneda unică europeană.
Vineri, BNR a cotat un euro la 4,6597 lei, în creştere cu 0,0090 lei faţă de sesiunea precedentă. Un dolar a fost cotat de Banca Naţională la 3,8915 lei. Specialiştii au pus deprecierea leului pe seama deteriorării balanţei comerciale.
Euro creşte şi atinge maximul istoric în faţa leului: 4,6597 lei/euro. Precedentul record a fost atins pe 21 noiembrie 2017: 4,6551 lei. Băncile comerciale au anunţat pe 29 decembrie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,6760 lei şi 4,7340 lei.
ROBOR la trei luni a scăzut la 2,05%, faţă de 2,08% şi a atins cel mai mic nivel din 14 noiembrie 2017.
Francul elveţian a fost cotat la 3,9900 de lei, în creştere cu 1,49 bani (0,37%), comparativ cu valoarea de 3,9751 lei, stabilit în şedinţa precedentă.
Gramul de aur s-a scumpit, vineri, cu 28,81 de bani (0,17%), până la 162,3147 lei, de la 162,0266 lei, cât se stabilise joi.