CURS BNR. Cel mai slab euro din ultimele 3 luni
Moneda euro a coborât joi, 16 iulie, la cotația de 4,41 lei/euro, în timp ce dolarul s-a apreciat puternic, cu aproape 1% într-o singură zi, ajungând la 4,05 lei la cursul oficial anunțat de BNR.
Banca Națională a anunțat joi, 16 iulie un curs de 4,4196 lei/euro, cea mai scăzută cotație a monedei europene din ultimele 3 luni.
Un curs mai mare pentru euro decât cel de azi s-a înregistrat în a doua jumătate a lunii aprilie 2015.
Dolarul american a urcat vertiginos în raport cu leul, oprindu-se la valoarea de 4,0517 lei, față de cotația de 4,0174 lei.
BNR a anunțat un curs staționar pentru francul elvețian, de 4,2408 lei.
Miercuri, 15 iulie,Banca Națională a anunțat un curs aproape staționar pentru leu în raport cu moneda europeană, după ce cotația euro a coborât puternic luni, în prima zi după summitul zonei euro pe tema Greciei.
Diminuarea riscului unui Grexit se vede și în evoluția cursului dolarului american: acesta a crescut ușor la 4,0174 lei de la 4,0101 lei de ieri.
Francul elvețian s-a ieftinit imperceptibil, cursul ajungând miercuri la 4,2440 lei/franc.
Acordul dintre Grecia și creditorii internaționali, venit la capătul a 15 ore de negocieri dure la Bruxelles în cursul nopții de duminică spre luni, a fost primit cu entuziasm de piețele financiare și valutare.
Euro s-a apreciat rapid în fața dolarului, iar monedele din Europa de Est s-au întărit ușor în raport cu moneda europeană, pe fondul scăderii riscului investițional perceput în regiune.
Cursul euro-leu a scăzut luni 13 iulie la 4,4351 lei/euro, față de cotația de vineri de 4,44 lei. Este cea mai scăzută cotație din ultimele două luni.
Și francul elvețian s-a depreciat în raport cu leul, scăzând de la 4,2474 lei de vineri, la 4,2304 lei, cursul oficial al BNR de luni.
BNR a anunțat, în schimb, o apreciere de 0,59% pentru dolarul american, care a trecut din nou peste pragul de 4 lei: dolarul a fost cotat de Banca Națională la 4,0064 lei.
Prima reacție a piețelor financiare după anunțul privind ajungerea la un acord între țările din zona euro și Grecia cu privire la al treilea plan de salvare din ultimii cinci ani a fost aprecierea puternică a monedei europene în raport cu dolarul și cu celelalte valute.