MENIU

CURS BNR. Ce se întâmplă cu LEUL, ţinut în ŞAH de blocajul din USL

<p>Cursul leului pe piaţa interbancară</p>

CURS BNR. Moneda naţională se află de câteva zile într-un echilibru fragil, fluctuaţiile şi tensiunile din zona politică putând duce din nou cursul peste nivelul de 4,5 lei pentru un euro.

CURS BNR. Cursul de schimb leu/euro a scăzut uşor marţi, 18 februarie la valoarea de 4,4873, potrivit cotaţiei anunţate de BNR. Leul s-a apreciat şi în raport cu dolarul american, acesta fiind cotat la 3,2685 lei pentru un dolar.

CURS BNR. Cursul de schimb leu/euro a scăzut uşor sub 4,49 unităţi la deschiderea şedinţei interbancare de marţi şi a rămas sub acest nivel în prima oră, într-o piaţă liniştită şi cu volume foarte reduse de tranzacţionare, potrivit dealerilor, citaţi de Mediafax.

CURS BNR. La debutul şedinţei euro a fost tranzacţionat la 4,4870 lei, cu 0,3 - 0,5 bani (0,07% - 0,11%) sub nivelurile de la închiderea sesiunii precedente, de 4,4900 - 4,4920 lei/euro. Ulterior, rata de schimb a crescut uşor la 4,4885 lei/euro, în cadrul unei tranzacţii, acesta fiind şi nivelul maxim atins în prima oră a şedinţei.

CURS BNR. Cursul de referinţă anunţat luni de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 0,92 bani (0,21%), la 4,4905 lei/euro. Totodată, rata de schimb leu/dolar american a urcat cu 0,37 bani (0,11%), de la 3,2721 lei/dolar la 3,2758 lei/dolar.

Leul s-a depreciat şi în raport cu francul elveţian, cursul de referinţă avansând de la 3,6655 lei/franc la 3,6749 lei/franc. Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

CURS BNR. Potrivit primelor estimări ale Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri dimineaţă, Produsul Intern Brut (PIB) a crescut anul trecut cu 3,5%, semnificativ peste cele mai recente prognoze ale autorităţilor (2,8%) şi analiştilor, după un avans de 5,2% în ultimul trimestru, faţă de octombrie-decembrie 2012.

CURS BNR. Atât creşterea anuală, cât şi cea trimestrială au surprins plăcut jucătorii, astfel că rata de schimb a început să scadă, iar în jurul orei 10:20 schimburile se realizau la 4,4795 - 4,4815 lei/euro.

CURS BNR. "Probabil că ar fi contat şi mai mult aceste date dacă nu exista incertitudinea politică", a spus un dealer. În acelaşi timp, zlotul şi forintul erau în scădere cu până la 0,5% în raport cu euro.

CRIZA POLITICĂ aruncă din nou LEUL în ghearele monedei EURO

CURS BNR. LEUL s-a depreciat semnificativ în ultimele 24 de ore, cursul ajungând iarăşi aproape de cota 4,5 lei/euro, în condiţiile în care criza politică din interiorul USL s-a adâncit, iar Guvernul a rămas cu mai multe portofolii vacante de miniştri, două dintre ele pe poziţii esenţiale pentru economia românească: Finanţele şi Ministerul Economiei.

CURS BNR. Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a urcat pentru a doua zi consecutiv şi a ajuns la 4,4926 lei/euro, într-o piaţă unde cotaţiile au urcat peste 4,49 lei/euro pentru prima dată în ultimele aproape două săptămâni, urmând linia monedelor statelor din regiune.

CURS BNR. Rata de schimb anunţată joi este cu 1,47 bani (0,33%) peste cea publicată miercuri, de 4,4779 lei/euro.
În ultimele două şedinţe, leul s-a depreciat cu 0,45% în raport cu euro luând în calcul cursurile de referinţă anunţate de BNR. Rata de joi este cu 2,03 bani peste cea de marţi, de 4,4723 lei/euro.

"Îîntr-o perspectivă regională, leul a avut evoluţii mai slabe în ultimele două zile, pe măsură ce turbulenţele în scădere din climatul extern au făcut loc tensiunilor politice interne", spun analiştii ING Bank citaţi de Mediafax.

CURS BNR. Cursul anunţat joi de BNR este de 4,4926 lei/euro, faţă de cotaţia de 4,4779 lei/euro afişat ieri de BNR. Leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, cursul ajungând la 3,2863 lei pe dolar.

CURS BNR.  Pentru luni, banca centrală a publicat un curs de 4,4754 lei/euro. Leul s-a apreciat uşor şi în raport cu dolarul american, cursul de referinţă coborând de la 3,2851 lei/dolar la 3,2713 lei/dolar.

CURS BNR.  Cursul de referinţă leu/franc elveţian a coborât, de asemenea, de la 3,6595 lei/franc la 3,6537 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

CURS BNR. CURSUL VALUTAR pentru moneda euro, anunţat de Banca Naţională luni, 10 februarie, a coborât la nivelul de 4,4754 lei/euro. BNR a publicat vineri un curs de referinţă de 4,4824 lei/euro, după ce în sesiunea precedentă cursul a fost de 4,4669 lei/euro.

CURS BNR. LEUL s-a depreciat, EURO se apropie iarăşi de 4,5 lei

CURS BNR. Moneda naţională s-a depreciat în prima parte a sesiunii interbancare, în linie cu regiunea, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă cu 1,55 bani mai mare, de 4,4824 lei/euro. În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4669 lei/euro.

CURS BNR. Leul s-a depreciat uşor şi în raport cu dolarul american, cursul de referinţă urcând joi de la 3,3021 lei/dolar la 3,3040 lei/dolar. Cursul de referinţă leu/franc elveţian a urcat, de asemenea, de la 3,6541 lei/franc la 3,6639 lei/franc.

CURS BNR. Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

CURS BNR. Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

CURS BNR. Deprecierea monedei naţionale este în linie cu valutele din regiune, după ce Curtea Constituţională a Germaniei a înaintat către Curtea Europeană de Justiţie dosarul privind constituţionalitatea programului nelimitat de achiziţii de obligaţiuni al Băncii Centrale Europene, după ce a ajuns la concluzia că programul depăşeşte mandatul băncii.

CURS BNR. Programul de tranzacţii monetare directe a fost anunţat în luna septembrie a anului 2012, la apogeul crizei datoriilor de stat, şi este considerat un determinant cheie al calmării pieţelor şi stabilizării monedei euro după o perioadă în care se vorbea despre ieşirea Greciei din zona euro. Programul nu a fost utilizat până acum.

CURS BNR. Ratele medii ale dobânzilor afişate pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au coborât de la 3,43 - 3,93% la 3,11 - 3,61% pe an.

CURS BNR. În acelaşi timp, ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână se plasau la 3,24 - 3,74% pe an, în scădere de la 3,49 - 3,99% pe an în ziua precedentă. Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a crescut uşor însă, de la 3,57% pe an la 3,5% pe an.

Mai multe articole despre:
curs valutar curs BNR curs leu euro