MENIU

Curele de slăbire pot contribui la accentuarea stării de depresie

Curele de slăbire pot contribui la accentuarea stării de depresie

Cele mai multe persoane vor să slăbească pentru că sunt de părere că astfel viaţa lor se va schimba în bine, dar, uneori, dietele pe care le urmează le fac să se simtă mai rău, iar riscul de a dezvolta depresie este mai mare în cazul lor, se arată într-un nou studiu, potrivit dailymail.co.uk.

Cercetătorii britanici au descoperit că pierderea în greutate nu îi face pe oameni fericiţi, aşa cum se credea. Din contră, persoanele care au reuşit să piardă în greutate, în timpul studiului, au fost de două ori mai predispuse să se simtă triste, singure şi letargice, în comparaţie cu cele care şi-au menţinut greutatea ori s-au îngrăşat.

Cercetarea, realizată la University College London, a arătat că industria de publicitate le transmite persoanelor care vor să piardă în greutate că vieţile lor se vor schimba în bine dacă sunt mai slabe. Din acest motiv, acestea se simt dezamăgite când descoperă că s-au schimbat foarte puţine lucruri în viaţa lor, în afară de numărul kilogramelor.

Cercetarea a fost efectuată pe un eşantion de aproximativ 2.000 de persoane supraponderale şi obeze (bărbaţi şi femei), cu vârsta de peste 50 de ani.

Citeşte mai mult pe mediafax.ro.