Cum vor fi evaluaţi elevii la finalul clasei pregătitoare?
Ministerul Educației a publicat metodologia de completare a raportului de evaluare a elevilor la finalul clasei pregătitoare și modelul-tip de raport de evaluare pentru fiecare materie.
Fiecare învăţător trebuie să completeze raportul electronic, în luna mai, pentru fiecare elev din clasă, iar o copie a raportului trebuie să fie dată părinților, conform dcnews.ro. Rezultatele individuale ale copiilor nu pot fi făcute publice.
Ministerul Educaţiei precizează că raportului pentru fiecare elev nu trebuie prezentat în clasica ședință cu părinții. Potrivit legii, rezultatele fiecărui elev sunt confidențiale și trebuie prezentate personal fiecărui părinte în parte.
Astfel, la materia Comunicare în Limba Română, învățătorii vor scrie dacă elevul poate să recunoască cuvinte uzuale, scrise cu majuscule și minuscule de tipar sau dacă elevul știe să scrie mesaje simple.
La Limba Străină, se va ține cont dacă elevii reacționează la salut și răspuns la o întrebare scurtă și clară, dacă știu numele unor obiecte, dacî pot învăța poezii scurte sau cântele, cu ajutorul profesorului. Învățătorii vor mai preciza dacă elevii știu să se prezinte în limba respectivă, știu să spună de vârstă au și dacă participă la jocuri de comunicare în care creează rime sau mesaje scurte.
Matematică și Explorarea Mediului - Învățătorul va nota dacă elevul știe numerele de la 0 la 31, dacă poate să le compare, ordoneze, adune și scădea. El va identifica dacă elevul identifică pătratul, triunghiul, dreptunghiul, cercul, cubul, sfera. În plus, profesorii vor fi atenți și vor nota dacă elevii pot identifica relații cauzale între două evenimente succesive.
La materia Religie,învățătorii vor avea în vedere dacă elevii recunosc elemente de bază ale credinței religioare, dacă identifică sărbători și evenimente cu semnificații religioase, cu incidență asupra vieții familiei.
În cazul orei de Arte Vizuale şi Abilităţi Practice, raportul tip verifică sesizarea semnificației unui mesaj vizual simplu, exprimat prin desen, pictură, modelaj, colaj, film sau desen animat, care refletă un context familiar. Învățătorii vor mai puncta dacă elevii identifică linia, punctul, culoarea și forma în ipostaze familiare și în spațiul înconjurător. Curiozitatea elevilor va fi un punct în plus în raportul elevului. La fel și exprimarea ideilor, trăirilor personale, participarea la activități în care sunt asociate elemente de exprimare vizuală, muzicală, kinestezică, verbală.
Elevii vor fi punctați la Muzică şi Mişcare dacă vor face diferența între suntele vorbite sua cântate, dacă vor recepta sunetele emise de jucăriile muzicale și percepția corporală. Învățătorii vor nota cântarea în colectiv a elevilor, asociind mișcarea sugerată de text, dar și improvizarea unor combinații ritmice asemănătoare celor din folclorul copiilor și asocierea lor cu mișcări adecvate.
La Educţie Fizică, învățătorii vor lua în calcul dacă elevii vor recunoaște influența temperaturii asupra sănătății, vor identifica principalele caracteristici ale posturii corporale corect, dacă respectă regulile de igienă personală, dacă redau prin limbaj acțiuni sau trăiri personale, dacă manifestă atitudini de cooperare și fair-play.
La materia Dezvoltarea Personală, elevul va fi punctat pentru identificarea regulilor de comunicare, recunoașterea emoțiilor de bază în situații simple, identificare de obiecte și activități de igienă personală, exploatarea caracteritisticilor ființelor și obiectelor preferate și a interacțiunii simple cu acestea, identificarea hobby-urilor, jocurilor și activităților preferate.