Cum vor băieții deștepți din energie să preia una dintre companiile strategice pentru economia românească: PETROSTAR
Băieții deștepți din energie vor să preia una dintre companiile strategice pentru economia românească. Compania PETROSTAR din Ploiești este cea care a realizat principalele proiecte de investiții din sectorul energetic, iar acum este la un pas să fie vândută pentru nimic. Consiliul de administrație, condus de liderul USR George Marussi pregătește o majorare de capital.
Conform informațiilor publicate de Registrul Comerțului, valoarea actuală a capitalului social este de peste patru milioane de lei, fiind compusă din aproximativ 55 de mii de acțiuni. Prețul unei acțiuni este de 79 lei și a fost stabilit acum aproximativ 15 ani. Dacă se aprobă mărirea, atunci, conform calculelor, valoarea capitalului social va fi de aproape nouă milioane de lei, echivalentul a 1,8 milioane de euro.
În cadrul Adunărilor Generale ale acționarilor PETROSTAR, se propune a doua mărire de capital din ultimii trei ani. În cazul în care acționarii, majoritatea actuali și foști angajați, mulți cu vârste între 60-85 de ani, nu cumpără la această nouă mărire de capital, astfel oricine poate intra în acționariatul companiei și se aplică regula primul venit, primul servit.
George Marussi vrea să treacă majorarea de capital de votul acționarilor înainte să le explice de ce este nevoie de acestă măsură. Potrivit ordinii de zi a adunării generale, acționarii vor vota la punctul doi majorarea de capital social și abia după, la punctul cinci, vor afla motivele reorganizării acționariatului.
În fapt, această modalitate de majorare prin subscriere de către orice persoană interesată poate implica o vânzare indirectă a participațiilor PETROSTAR la o valoare nominală a acțiunii care a fost stabilită în urmă cu peste 15 ani. Prin această metodă se creează posibilitatea aducerii unui partener în acționariatul societății care va plăti un preț mult sub prețul de piață actualizat, prejudiciindu-se astfel acționarii existenți.
Compania a fost căpușată de către familia Marussi. Din acționariat fac parte socrul Constantin Iliescu, soția Mădălina Marussi și cumnata Monica Iliescu. Ei dețin împreună sub 15% din PETROSTAR și susțin că această măsură este singura pentru viitorul companiei, deși sunt mulți acționari care se opun.
Majorarea de capital social stârnește controverse pentru că PETROSTAR nu are datorii și are 120 de angajați. Compania deține și 95% din firma Geopetrol, unde derulează mai multe proiecte strategice.