MENIU

Cum VERIFICI dacă stagiul de cotizare a fost stabilit corect? Exemple de calcul oferite chiar de Casa de Pensii

Folosind exemplele poti verifica validitatea deciziilor de recalcylare primite prin Poșta

Casa Județeană de Pensii Alba a prezentat miercuri câteva exemple de calcul stagiu de cotizare, pentru care se acordă puncte de stabilitate. Potrivit reprezentanților instituției, numărul de puncte se acordă pentru stagiul de cotizare contributiv de peste 25 de ani contributivi realizaţi în sistemul public.

Stagiul de cotizare contributiv reprezintă perioada de timp pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum şi cea pentru care asiguraţii cu contract de asigurare socială au datorat şi plătit contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Perioadele necontributive sunt perioadele recunoscute ca vechime în muncă sau, după caz, ca stagiu de cotizare în baza unor acte normative specifice care vizează anumite categorii de persoane, pentru care nu există obligaţia plăţii contribuţiilor de asigurări sociale, dacă persoana a fost asigurată în sistemul public.

Exemple de calcul stagiu de cotizare pentru care se acordă puncte de stabilitate

Stagiu de cotizare pentru care NU se acordă puncte de stabilitate:

  • Indemnizație de asigurări sociale între 10 septembrie 2003 – 1 ianuarie 2006 (incapacitate temporară de muncă);
  • Indemnizație de asigurări sociale între 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006 (incapacitate temporară de muncă);
  • Perioada cât a beneficiat de venit de completare/plăți compensatorii, ulterior datei de 1 aprilie 2001;
  • Șomaj tehnic cf. OUG 28/2009, 4/2010;
  • Facultate;
  • Serviciul militar (armata);
  • Pensie invaliditate;
  • Indemnizație de asigurări sociale după 1 ianuarie 2006 (concediu crestere copil);
  • Decret Lege 118/1990 (strămutare, prizonierat, deportat, privat de libertate);
  • Spor aferent Decretului 112/1965 (climă greu de suportat);
  • Perioada somaj anterior 1 aprilie 2001;
  • Perioada Decretului Lege 51/1990, privind vechimea în muncă a soției salariate care își urmează soțul trimis în misiune permanentă în străinătate;
  • Spor aferent grupei I, II , deosebite și speciale;
  • Perioada exil;
  • Perioada din sisteme neintegrate;
  • Pensie invaliditate.

Numărul de puncte de stabilitate nu se acordă pentru perioadele de stagiu de cotizare contributiv în care se cumulează pensia din sistemul public sau, după caz, pensia de serviciu acordată în baza unor legi cu caracter special, cu venituri asigurate conform legii.

În vederea acordării numărului de puncte de stabilitate, perioadele de stagiu de cotizare contributiv în care o persoană a fost asigurată simultan în două sau mai multe sisteme de asigurări sociale, care au fost integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat, precum şi cele în care a desfăşurat concomitent activitate la mai mulţi angajatori, se iau în calcul o singură dată.

Numărul de puncte de stabilitate se acordă şi pentru fracţiuni de an astfel:

  • 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani până la 30 de ani inclusiv, 0,04167 puncte pentru fiecare lună, respectiv 0,00139 puncte pentru fiecare zi;
  • 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani până la 35 de ani inclusiv, 0,06250 puncte pentru fiecare lună, respectiv 0,00208 puncte pentru fiecare zi;
  • un punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani, 0,08333 puncte pentru fiecare lună, respectiv 0,00278 puncte pentru fiecare zi.

Exemplul nr. 1

Total stagiu de cotizare realizat de către o persoană – 28 de ani din care:

  • 23 de ani realizați ca salariat/contract de asigurare;
  • 4 ani facultate;
  • 1 an șomaj anterior datei de 1 aprilie 2001/venit completare.

Stagiul contributiv 23 de ani.

Persoana nu beneficiază de puncte de stabilitate întrucât nu a depășit stagiul contributiv de 25 de ani.

Exemple de calcul stagiu de cotizare pentru care se acordă puncte de stabilitate – exemplu nr. 2

Total stagiu de cotizare realizat de către o persoană – 40 de ani din care:

  • 33 de ani realizați ca salariat/contract de asigurare;
  • 4 ani facultate;
  • 1 an și 6 luni armată;
  • 1 an spor pentru condiții de muncă grupa I;
  • 6 luni incapacitate temporară de muncă în perioadă (1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006).

Stagiul contributiv 33 de ani.

Stagiul contributiv pentru care se acordă puncte de stabilitate 8 ani (33 ani – 25 ani = 8 ani)

Persoana beneficiază de puncte de stabilitate întrucât a depășit stagiul contributiv de 25 de ani cu 8 ani.

Total stagiu de cotizare realizat de către o persoană – 25 de ani și 10 luni din care:

  • 22 de ani și 6 luni realizați ca salariat/contract de asigurare;
  • 1 an și 10 luni perioada salarială realizată în condițiile cumulului pensiei cu salariul;
  • 1 an și 6 luni pensie de invaliditate.

Stagiul contributiv 24 ani și 4 luni, din care 1 an și 10 luni în conditiile cumulului pensiei cu salariul.

Stagiul contributiv fără cumulul pensiei cu salariul este de 22 ani și 6 luni.