Cum va fi vremea în weekend. Prognoza pe trei zile
Astăzi vremea se va menţine normală termic. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în jumătatea de vest a ţării, dar numai pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, mixte la munte şi predominant ploi în rest.
Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 8 şi 12 grade.
În Capitală, dimineaţa 0 grade. Vremea va fi normală termic. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade.
Vineri vremea va fi în continuare apropiată de normal din punct de vedere termic. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 grade la Miercurea Ciuc și 15 grade la Drobeta. Temporar se vor semnala precipitații slabe în regiunile intracarpatice și în zona montană, iar pe arii restrânse, în special în prima parte a zilei și în cele sud-estice. Acestea vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief și mixte la munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte și în vest.
În Capitală, vremea va fi în continuare normală termic. 2…4 grade dimineata si 10-11 grade la amiază. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate în primele ore ale zilei, când vor fi condiții de ploaie slabă. Vântul va sufla slab și moderat.
Sâmbătă vremea se va încălzi, devenind caldă pentru această dată în regiunile sudice și estice. Temperaturile maxime se vor situa între 6 și 16 grade, ușor mai ridicate, spre 18...19 grade, în Lunca Dunării. Cerul va avea înnorări temporar accentuate în jumătatea nordică a țării, unde va ploua local, iar în rest va fi variabil și ploile se vor semnala pe arii restrânse. La munte precipitațiile vor fi mixte. Vântul va avea intensificări la munte și, la cote mai reduse, în celelalte regiuni.
În Bucureşti, vremea va deveni caldă pentru această dată. 0…2 grade dimineaţa şi 14-15 grade la amiază. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea unele intensificări ziua.