Cum va fi VREMEA în următoarea lună. Când începe coșmarul facturilor la încălzire
Următoarele săptămâni vor fi caracterizate de o vreme în general mai caldă decât media perioadei, arată prognoză pe o lună emisă vineri de Administrația Națională pentru Meteoroglie și Hidrologie.
Săptămâna 10.10.2022 – 17.10.2022
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va avea o tendință deficitară în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile estice și nordice, potrivit Meteo Romania.
Săptămâna 17.10.2022 – 24.10.2022
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în jumătatea estică a țării. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile nordvestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Săptămâna 24.10.2022 – 31.10.2022
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru
acest interval, în majoritatea regiunilor.
Săptămâna 31.10.2022 – 07.11.2022
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, dar cu posibilitatea unui ușor excedent în sud-vest.