Cum va fi vremea de Crăciun în România. La munte se anunţă ninsori moderate
Primele zile ale acestei săptămâni vor fi caracterizate de temperaturi mai ridicate decât în mod normal în această perioadă, care pot ajunge până la 12 grade în Muntenia şi Oltenia.
De Crăciun valorile din termometre se vor menţine pozitive pe parcursul zilei, în majoritatea regiunilor, informează Agerpres, care citează Administraţia Naţională de Meteorologie.
Potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni, publicate luni de ANM, pentru perioada 22 - 26 decembrie sunt anunţate precipitaţii, la început ploi apoi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
La munte, perioada 21-24 decembrie aduce temperaturi în scădere treptată, media maximelor urmând să fie cuprinsă între -5 şi 0 grade. În perioada 22 - 26 decembrie se vor semnala precipitaţii, la început mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, apoi doar ninsoare (în general moderate cantitativ) urmând ca intervale cu ninsori slabe să fie posibile şi după data de 26 decembrie.
În Banat, la începutul intervalului valorile termice diurne vor fi mai ridicate decât în mod normal, astfel media maximelor va tinde spre 11...12 grade în zilele de 19 şi 20 decembrie, în timp ce pe timpul nopţilor se vor înregistra minime medii de -2...0 grade.
În perioada 21 - 25 decembrie vor fi oscilaţii ale regimului termic de la o zi la alta, media maximelor va fi cuprinsă între 5 şi 8 grade, iar cea a minimelor între -1 şi 2 grade. O încălzire a vremii va fi posibilă în zilele de 26 şi 27 decembrie, când media valorilor diurne ar putea urca spre 8...9 grade, urmată de o nouă scădere a acestora până la finalul lunii decembrie spre medii de 6 grade. În tot acest interval media temperaturilor nocturne se va situa în jurul pragului de îngheţ (0 grade). În perioada 22 - 26 decembrie temporar se vor semnala precipitaţii, la început ploi apoi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, dar intervale cu precipitaţii mixte vor fi posibile şi după data de 27 decembrie.
În Crişana, începutul intervalului va debuta cu temperaturi diurne mai ridicate decât în mod normal, astfel media maximelor va tinde spre 9...10 grade în zilele de 19 şi 20 decembrie, în timp ce pe timpul nopţilor se vor înregistra minime medii de -2...-1 grad.
În perioada 21 - 25 decembrie vor fi oscilaţii ale regimului termic de la o zi la alta, media maximelor va fi cuprinsă între 3 şi 6 grade, iar cea a minimelor între -2 şi 1 grad. O încălzire a vremii va fi posibilă în zilele de 26 şi 27 decembrie, când media valorilor diurne ar putea urca spre 7...8 grade, urmată de o nouă scădere a acestora până la finalul lunii decembrie spre medii de 4...5 grade. În tot acest interval media temperaturilor nocturne se va situa în jurul pragului de îngheţ (0 grade). Temporar se vor semnala precipitaţii în perioada 22 - 26 decembrie, la început ploi apoi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, însă intervale cu precipitaţii mixte vor fi posibile şi după data de 27 decembrie.
Cum va fi vremea în Ardeal în următoarea perioadă
În Transilvania, temperaturile diurne vor fi în creştere treptată în primele zile ale intervalului de la medii de 4 grade în data de 18 decembrie, spre o medie de 9 grade în 20 decembrie, în timp ce nopţile vor fi reci cu minime medii de -4...-2 grade.
Apoi, până la finalul anului vor fi oscilaţii ale regimului termic de la un interval la altul, astfel media maximelor va fi cuprinsă între 2 şi 6 grade, iar cea a minimelor între -4 şi -1 grad. În perioada 22 - 26 decembrie, temporar se vor semnala precipitaţii, la început ploi apoi predominant sub formă de ninsoare, însă intervale cu precipitaţii slabe mixte vor fi posibile şi după data de 27 decembrie.
În Maramureş, valorile termice diurne vor fi în creştere treptată în primele zile ale intervalului de la medii de 4...5 grade în data de 18 decembrie, spre o medie de 8 grade în 20 decembrie, în timp ce nopţile vor fi reci, cu minime medii de -4...-1 grad.
Apoi, până la finalul anului vor fi oscilaţii ale regimului termic de la un interval la altul, astfel media maximelor va fi cuprinsă între 2 şi 5 grade, iar cea a minimelor între -3 şi 0 grade. În perioada 22 - 26 decembrie, temporar se vor semnala precipitaţii, la început ploi, apoi predominant sub formă de ninsoare, însă intervale cu precipitaţii slabe mixte vor fi posibile şi după data de 26 decembrie.
Ce temperaturi se vor înregistra în Moldova în perioada Crăciunului
În Moldova, până în data de 20 decembrie regimul termic diurn se va situa peste cel obişnuit şi va caracteriza o vreme caldă, astfel media maximelor va fi de 10...11 grade, cu valori chiar uşor mai ridicate în zona subcarpatică a regiunii, în timp ce pe timpul nopţilor se vor înregistra minime medii de -1...1 grad.
Apoi, până la finalul anului vor fi uşoare alternanţe termice de la un interval la altul, astfel media maximelor va fi cuprinsă între 4 şi 8 grade, iar cea a minimelor între -2 şi 0 grade. Temporar se vor semnala precipitaţii slabe în perioada 23 - 25 decembrie, la început ploi, apoi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, urmând ca după data de 26 decembrie şansele de precipitaţii să fie reduse.
Cum va fi vremea pe litoral de Sărbători
În Dobrogea, valorile termice diurne vor fi în creştere treptată în primele zile ale intervalului de la medii de 8 grade în data de 18 decembrie, spre o medie de 12 grade în 20 decembrie, în timp ce în cursul nopţilor se vor înregistra minime medii de 1...3 grad, uşor mai ridicate pe litoral.
Apoi, până la finalul anului vor fi uşoare oscilaţii ale regimului termic de la un interval la altul, astfel media maximelor va fi cuprinsă între 5 şi 8 grade, iar cea a minimelor între 0 şi 4 grade. În zilele de 23 şi 24 decembrie, temporar se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie, urmând ca după data de 24 decembrie şansele de precipitaţii să fie reduse.
În Muntenia, regimul termic diurn va fi în creştere treptată în primele zile ale intervalului de la medii de 8...9 grade în data de 18 decembrie, spre o medie de 11...12 grade în 20 decembrie, chiar spre valori uşor mai ridicate în zona subcarpatică a regiunii, în timp ce în cursul nopţilor se vor înregistra minime medii în jurul a -2 grade.
Apoi, până la finalul anului vor fi uşoare alternanţe termice de la un interval la altul, astfel media maximelor va fi cuprinsă între 6 şi 9 grade, iar cea a minimelor între -2 şi 0 grade. În zilele de 23 şi 24 decembrie, temporar se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie, urmând ca după data de 24 decembrie şansele de precipitaţii să fie reduse.
În Oltenia, până în data de 20 decembrie regimul termic diurn se va situa peste cel obişnuit şi va caracteriza o vreme caldă, astfel media maximelor va fi de 10...12 grade, cu valori chiar uşor mai ridicate în zona subcarpatică a regiunii, în timp ce pe timpul nopţilor se vor înregistra minime medii de -2...0 grade.
Apoi, până la finalul anului vor fi uşoare alternanţe termice de la un interval la altul, astfel media maximelor va fi cuprinsă între 6 şi 10 grade, iar cea a minimelor între -1 şi 1 grad. Temporar precipitaţii slabe predominant sub formă de ploaie se vor semnala în zilele de 23 şi 24 decembrie, dar posibil pe arii restrânse şi în perioada 29-31 decembrie.
La munte, până în data de 20 decembrie, regimul termic se va situa peste cel obişnuit şi va caracteriza o vreme caldă, astfel media maximelor va fi de 6...8 grade, chiar cu valori uşor mai ridicate la altitudini de sub 1500 m, în timp ce pe timpul nopţilor se vor înregistra minime medii de -2...2 grade.
Apoi, în perioada 21-24 decembrie valorile de temperatură vor scădea treptat, media maximelor va fi cuprinsă între -5 şi 0 grade, iar cea a minimelor între -8 şi -4 grade. Ulterior până la finalul anului se vor înregistra temperaturi apropiate de normalul perioadei, valori medii diurne de -2...2 grade şi medii nocturne de -6...-4 grade. În perioada 22 - 26 decembrie se vor semnala precipitaţii, la început mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, apoi doar ninsoare (în general moderate cantitativ) urmând ca intervale cu ninsori slabe să fie posibile şi după data de 26 decembrie.
Estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 18 - 31 decembrie este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor, precizează Administraţia Naţională de Meteorologie.