MENIU

Cum te ferești de fulgere. Sfaturile adevăraților profesioniști îți pot salva viața

Furtunile cu descărcări electrice au devenit tot mai frecvente în România

Dacă pe vremuri riscul de a fi lovit de fulger era relativ scăzut, în ultimii ani, odată cu înmulțirea manifestărilor severe ale vremii, pare tot mai util să știm cum să ne ferim de ele. Sfaturile cele mai bune și calificate vin de la salvamontiști, oamenii care se confruntă cel mai frecvent cu astfel de fenomene.

Dispeceratul Național al Salvamont România a publicat o listă cu sfaturi care pot salva vieți în caz că ne prinde o furtună cu fulgere pe munte.



Primele vizează prevenția și evitarea situațiilor de a ajunge în zone cu furtună, ploi și fulgere, prin consultarea prognozei meteo sau cunoașterea semnelor care indică apropierea de o zonă cu vreme nefavorabilă. Aceasta este anuntata, aproape intotdeauna, de prezența norilor cu înălțimi mari și margini bine conturate, norii Cumulonimbus.

 

De asemenea, dacă aveți senzația de furnicare a pielii și electrizare a părului, este semnul că vă aflați într-o zona puternic încărcată electric și ca sunteti in pericol.

 

Nu vă retrageți din zona de creastă pe văi sau scocuri pe care nu le cunoașteți. Puteți intra într-o zona foarte accidentata în care sa va blocați sau in care sa fiți surprins de torentul de apa.

 

NU stationa pe varf, in creasta sau zonele plate, expuse; daca esti deja surprins de furtună, trebuie să știi că zona mediana a crestelor este mai putin periculoasa decat extremitatile ei;

 

NU stationa langa apa, lacuri sau stalpi de marcaje;

 

NU stationa sub copaci inalti sau solitari; alege sa stationezi intre palcurile de copaci mai mici si nu langa arborii inalti;

 

NU cauta refugiu in grote mici sau surplombe intrucat exista riscul de a forma o punte de scurtcircuit. Spatiu grotei in care stationezi trebuie sa aiba cel putin 1 m distanta de peretii laterali, 3 m distanta deasupra capului si cel putin 20 m fata de intrare;

 

NU te lipi niciodată cu tot corpul de pământ; in caz de impact curentul electric iți va străbate tot corpul cauzând leziuni ale organelor interne;

NU atinge nimic care poate deveni conductor electric. Daca nu mai aveti timp sa coborati intr-o zona cat de cat mai sigura si fulgerele sunt deja prezente:

 

Dispersati-vă: daca sunteti un grup stati la cel putin 15 metri distanță unul de celalalt pentru a evita o "lovire in lanț".

 

Adoptati pozitia "ghemuit": calcaiele lipite, mainile aproape de corp si urechile acoperite bine cu palmele, pentru a va proteja timpanele; Atingeti solul doar cu talpile si minimizati suprafata de contact cu solul.

Orientati-va rapid si gasiti o mica ridicatura sau platforma dominata de un punct inalt vecin si ghemuiti-va la cel putin 1 m distanta de acel punct; evita pietrele umede si zonele cu licheni;

Creati o izolatie intre corp și sol : asezati sub voi orice material nemetalic care ar putea crea o mica izolatie fata de sol - izoprenul, sacul de dormit, o folie de cort

Ramaneti pe pozitie inca 30 de min dupa ce ati auzit si ultimul tunet si abia apoi retrageti-va catre baza; mai bine mai astepti cateva minute in plus decat sa va expuneti unor riscuri mai mari.

Pioletul, betele si telefonul este bine să fie lăsate la cca 30 de metri de locul in care stationam, astfel incat sa ne fie rapid la indemana atunci cand pericolul fulgerelor a trecut.

Persoana lovita de fulger, victima unei descarcari electrice nu retine sarcina electrica, așa că vă puteți apropia in siguranta, pentru a le acorda primul ajutor.

 

Mai multe articole despre:
cum te ferești de fulgere tunet electocutat