Cum sunt afectați copiii de cea mai mare problemă pe care o are omenirea acum
Din cauza aerului din ce în ce mai poluat, sănătatea noastră este zilnic pusă în pericol. Însă, studiile arată că situația este mult mai gravă, deoarece poluarea a ajuns să afecteze inclusiv bebelușii care se află încă în pântecul mamei.
Mai mulți cercetători au efectuat diferite studii pentru a afla în ce măsură afectează poluarea copiii încă dinainte ca aceștia să se nască. Rezultatele acestora au arătat că poluarea aerului poate produce probleme precum nașterea prematură și mortalitatea infantilă.
Poluarea afectează bebelușii încă din pântecul mamei
Unul dintre studiile pe acestă temă a fost coordonat de către profesorul Jonathan Grigg, de la Universitatea Queen Mary din Londra și demonstrează că placenta este afectată de poluare.
„Situația este și mai gravă decât atât, poluarea croindu-și drum către zone la care nu ne-am fi așteptat, mai precis, către placentă. Pentru prima dată am găsit dovezi ale particulelor microscopice de carbon în placenta umană", a declarat profesorului Jonathan Grigg, de la Universitatea Queen Mary din Londra.
În cadrul studiului, cercetătorii au analizat placentele a cinci femei nefumătoare. Astfel, aceștia au identificat 3,500 de celule macrofage placentare – celule responsabile pentru înghițirea particulelor toxice, fie că sunt bacterii sau particule ale poluării. Acest tip de celule pot fi găsite în tot corpul, nu doar în placentă.
„S-a dovedit că fiecare placentă conținea, în medie, cinci micrometri pătrați de substanță neagră, cercetătorii considerând că este vorba de particule de carbon. În total, au găsit 60 de celule cu 72 de zone negre în cele cinci placente. Știam de o vreme că poluarea aerului afectează dezvoltarea fătului și poate continua să afecteze copiii și după naștere", a declarat pediatrul Lisa Miyashita.
În plus, cercetătorii au analizat două dintre placente mai în detaliu, cu ajutorul unui microscop electronic. Rezultatele au arătat că există de fapt mai multă substanță neagră în placenta mamelor care au participat la studiu.