MENIU

Cum se simte băieţelul Magdei Vasiliu, bolnav de cancer, după curele de tratament din Italia

Cum se simte băieţelul Magdei Vasiliu, bolnav de cancer, după curele de tratament din Italia

Tratamentul urmat de Vlad, băieţelul de 8 ani al Magdei Vasiliu, diagnostiocat în urmă cu patru luni cu cancer începe să dea roade. Prezentatoarea Prima Tv a anunţat că starea de sănătatea a fiul ei s-a ameliorat, dar este dezamăgită de cazurile pe care le vede zilnic venite din România, unde micuţilor nu li se acordă tot atât de multă atenţie ca şi la clinica unde se află copilul ei.

"Azi am început reevaluarea, după patru cure de chimioterapie. Situaţia lui Vlad e mult mai bună, pentru că e tratat civilizat, cu dedicare şi responsabilitate, în condiţii mai mult decât civilizate. Dar, văd copii veniţi din România, făcuţi praf, trataţi aiurea, cu complicaţii grave...au fost teoretic trataţi conform protocoalor oncologice europene...mă întreb atunci, de ce protocoalele dau rezultate aici, iar în România, nu...Îi rog pe toţi părinţii care au copii cu cancer să vorbească, să-mi scrie, iar eu le voi face publice poveştile...Mulţi tac de frică, le e teamă să vorbească, că şi cum mai ai ceva de pierdut, când ai un copil bolnav de cancer(...) E vorba de copii...asta trebuie să priceapă guvernanţii, medicii şi părinţii...Ştiu că sunt medici care refuză să accepte transferuri în străinătate, sunt medici care au target la numărul de transplanturi, altfel nu primesc fonduri....de ce tac părinţii? Poate îmi spune cineva, că eu nu am reuşit să găsesc răspunsul....Sau, cum spune Cosmin Stoian (n.r. soţul prezentaoarei), probabil copiii sunt numere, cnp-uri, care contabilizate, aduc fonduri unităţilor medicale", a scris vedeta pe Facebook, conform click.ro.

Mai multe articole despre:
Prima TV magda vasiliu