Cum se prepară cea mai bună socată. Secretul băuturii răcoritoare de casă
Socata are efecte benefice și este foarte apreciată de români. Potrivit unei reţete din bătrâni, pentru obţinerea băuturii răcoritoare este nevoie de numai 14 flori mari de soc, de dimensiunea unei palme.
Pe lângă flori mai ai nevoie de 10 litri de apă plată, un kilogram de zahăr, patru lămâi şi 10-12 boabe de orez.
Cele 14 flori de soc se pun într-un borcan de zece litri, după care se adaugă apa şi lămile tăiate felii şi stoarse de sucul lor în apă.
Borcanul se acoperă şi se lasă o zi. A doua zi se adaugă zahăru şi boabele de orez, după care se amestecă bine. Borcanul se acoperă şi se lasă la fermentat încă trei-patru zile.
Borcanul nu trebuie să fie închis ermetic, pentru a permite o circulaţie a aerului. În aceste zile compoziţia trebuie amestecată de cel puţin două ori pe zi.
sursa: caplimpede.ro