MENIU

Cum se învață arta ospitalității la ea acasă, în Elveția

Arta ospitalitatii in Elvetia

Cunoscută pentru ceasurile elvețiene care dau ora exactă, Elveția este și țara care exportă cei mai mulți profesioniști în arta ospitalității. În ultimii 50 de ani, aici s-au dezvoltat centre universitare unde conceptul de ,,ospitalitate" este studiat de mii de studenți anual.

Școlile elvețiene au înțeles cât de importante sunt cursurile practice, așa că tinerii muncesc încă din primul an de studiu, iar marile lanțuri hoteliere vin permanent în campusurile universitate ca să îi cunoască. Însă ca la orice facultate de top, studiile costă.

Un student plătește în jur de 30 de mii de franci elvețieni în cei trei ani de școală. Investiția este suportată din banii părinților, pentru că statul elvețian nu acordă împrumuturi. Însă rezultatele se văd: peste 89 % dintre absolvenți ajung în poziții de management în mai puțin de cinci ani de la finalizarea studiilor.

Într-o lume desprinsă din basme, în mijlocul Europei, la poalele Alpilor, descoperim Palatul Caux. Inaugurat în anul 1902, după cel de al Doilea Război Mondial, a fost transformat într-un centru de conferințe, iar mai apoi a devenit o academie de ospitalitate pentru sute de studenți internaționali. Aici, învață toți cei care vor să lucreze mai târziu în industria hotelieră. Universitatea de management pregătește cei mai buni specialiști pe care se bat cele mai mari lanțuri hoteliere.

"Aici este locul unde această disciplină, conceptul de management în ospitalitate, s-a născut. Școala noastră păstrează adevăratele tradiții ale ospitalității în management, combinate cu ultimele trenduri în tehnologie", spune Jeroen Greven, director academic al Universității de management.

Asta și pentru că înainte de teorie, cursurile din școlile elvețiene sunt practice. În primul an universitar, de exemplu, studenții învață tot ce ține de arta culinară. Orele se desfășoară în bucătăriile facultății, iar tinerii muncesc cot la cot cu profesorii bucătari. În acest imens laborator de gătit am găsit mai mulți studenți care pregătesc un kebab pentru un restaurant. De la ei am aflat ce cuțit îți trebuie atunci când vrei să tai o roșie în felii egale sau cum poți să folosești un castravete pentru mai multe preparate.

Tot în bucătărie l-am cunoscut și pe Anton Mosimann, un celebru bucătar londonez care a gătit pentru numeroși premieri britanici. A pregătit mâncăruri inedite inclusiv pentru Regina Angliei și ne-a mărturisit că știe câte ceva și despre țara noastră.

În școala unde predă le-a construit elevilor un muzeu cu cele mai importante cărți de gătit din lume. Aici am descoperit prima carte cu rețete scrise de mână. Datează din anii 1700. Și tot aici se păstrează o bucată din tortul de la nunta lui Kate Middleton cu prinţul William.

Din muzeu, pășim în restaurantul facultății. Asta pentru că după ce au gătit, studenții învață cum să îi servească pe oaspeți, dar și cum să se comporte atunci când sunt la o cină importantă.

Dar ospitalitatea înseamnă mai mult decât atât, iar școlile elvețiene îi pregătesc pe tineri să devină arhitecți în arta managementului hotelier. În orașul Neuchâtel, din nord-vestul Elveției, am descoperit o facultate modernă care inspiră gândire creativă.

Ca la orice facultate de top, studiile costă. Pentru 3 ani în care să înveţi cum să fii specialist în industria hotelieră şi de relaxare trebuie să plăteşti aproximativ 30 de mii de franci, adică 30 de mii de euro. Cele mai multe universități de profil sunt private, iar statul elvețian nu acordă împrumuturi așa cum se întâmplă în Marea Britanie.

"Este inclus absolut tot, toate excursiile pe care le faci, toată mâncarea, oriunde dormi, abso", spune Mihai Eugen Naș, student anul I.

Și nu doar românii sunt atrași de facultățile din Elveția. În mijlocul Europei, în țara cantoanelor, cei mai mulți dintre studenți sunt asiatici. În China, de exemplu, în fiecare zi se deschide un nou hotel, iar industria de turism a înregistrat o creștere meteorică, cu afaceri de 44 de miliarde de dolari. Și pentru că statul chinez crede în ospitalitate, autoritățile îi ajută pe tineri cu o parte din plata studiilor.

"Ospitalitatea este o meserie care are legătură cu oamenii. Este un loc de muncă care îți oferă posibilitatea să cunoști oameni din diferite țări și poți experimenta diferite culturi", ne-a declarat o studentă din China.

Și programele de internship sunt foarte bine puse la punct în Elveția. Studenții sunt obligați să meargă timp de șase luni să facă practică în orice colț al lumii. Iar angajatorii sunt interesați de ei. De două ori pe an, marile lanțuri hoteliere vin în campusurile universitare să îi recruteze.

Elveția este recunoscută pe plan mondial ca fiind țara care exportă cei mai mulți profesioniști din industria ospitalității. Datele arată că la nivel mondial sunt peste 112 milioane de angajați în această industrie.

O lecție pe care România refuză să o învețe. În țara noastră există o singură școală ca îi pregătește pe viitorii specialiști în turism, iar marile universități au încheiat doar parteneriate cu universitățile din vestul Europei. Așa putem explica faptul că industria ospitalității din țara noastră contribuie doar cu 2% la PIB, iar hotelurile, de exemplu, funcţionează cu numai 70% din necesarul de personal.