Cum se foloseşte CORECT Agheasma mare. Instrucţiunile oficiale ale Bisericii
Dacă aveaţi impresia că agheasma poate fi folosită în orice situaţie, ei bine, lucrurile nu stau chiar aşa. Pentru a evita tradiţiile care nu au legătură cu normele bisericeşti, iată câteva situaţii în care este recomandată folosirea apei sfinţite în ziua de Bobotează.
Astfel, potrvit agenţiei oficiale de de ştiri a Biserciii Ortodoxe Române, sunt patru situaţii importante în care este recomandată folosirea AGHESMEI MARI.
La vreme de încercare: Se consumă cu credinţă în caz de boală. Adesea a făcut minuni, însănătoşind bolnavi şi tămăduind răni.
La sfinţirea bisericilor, a antimiselor şi a Sfântului şi Marelui Mir.
Pentru întărirea duhovnicească: Credincioşii obişnuiesc să bea Agheasma mare timp de opt zile în şir, începând din ajunul Bobotezei, până la încheierea praznicului. Se consumă şi în zilele de ajunare şi de post, pe nemâncate.
La stropirea caselor: Putem stropi cu Agheasma mare casele, curtea şi grădina, vitele şi chiar ogoarele şi livezile, pentru a fi curăţite.