MENIU

Cum să-ți vopsești părul, în funcție de culoarea ochilor. De ce mai trebuie neapărat să ții cont

Alegera culorii părului nu este tocmai o alegere ușoară, deaorece, chiar dacă ne place mult o culoare de păr, nu este obligatoriu ca acea culoare să ne și avantajeze. De aceea este foarte important să cunoaștem niște detalii care ne vor face să alegem culoarea potrivită și care să ne avantajeze.

Dacă ai ochii verzi

Dacă ai ochi verzi, există o gamă largă de culori care te pot scoate în evidență. Nuanţele caramel, miere sau castaniu deschis îţi vor evidenţia frumos ochii. Ţi s-ar potrivi şi o culoare caldă, precum ciocolatiul, care arată foarte bine pe o piele măslinie. Şi un roşcat ar merge foarte bine, deoarece verdele şi roşul sunt complementare. Ochilor verzi li se potriveşte şi părul negru intens.

Ochii albaștri

În cazul ochilor care au o nuanță de albastru, te-ar avantaja un roşcat sau un blond cu tente rose ori roşcate. Ideale sunt şi culorile şaten închis sau deschis, blond platinat sau cafeniu închis. Nuanțele de roșcat intens și violet te vor scoate cu adevărat în evidență.

Dacă ai ochi căprui

Pentru ochii căprui, există o mare varietate de culori care se îmbină minunat. Este vorba despre şaten auriu, care îmbină o notă de blond auriu cu o nuanță caldă de brunet pentru o culoare de păr care arată uimitor cu ochii căprui. Dacă ai ochi căprui deschis, blondul ca mierea este potrivit pentru tine. Va intensifica tonurile calde, de chihlimbar, din ochii tăi. Mahonul este o altă culoare grozavă pentru a scoate în evidență tonurile calde din ochii căprui. Blondul cenuşiu poate fi luat şi el în considerare. Subtonurile cenușii vor completa nuanța profundă și rece a ochilor tăi.

Ce se potriveşte unui ten cald?

Dacă tenul tău este luminos și cald, cu ochi verzi sau căprui, culoarea părului care probabil te va flata cel mai mult va fi castaniu sau roșcat. Ţi s-ar potrivit şi nuanţe caramel sau alună. Reţine că un şaten uniform nu este recomandat celor care au cearcăne, ci se preferă o nuanţă mai strălucitoare, precum caramelul aplicat prin tehnica baleiaj. Tenul cald este completat frumos şi printr-un păr în nuanţe ciocolatii, roşu arămiu, castaniu intens.

Blondul închis, numai pentru pielea şi ochii în nuanţe deschise

Un blond chihlimbar sau închis poate fi soluţia potrivită dacă ai tenul luminos şi o nuanţă a ochilor deschisă. Nu este cea mai bună alegere dacă ai pielea şi ochii în tonuri mai închise. Un alt tip de blond, cel platinat, este perfect pentru cei cu tenul rece, dar și pentru cei cu pielea măslinie, cu subtonuri reci și ochi albaștri sau alună.

Ce să faci dacă ai părul și tenul gras. Remedii care te scapa de excesul de sebum

 

SURSA

Mai multe articole despre:
vopsea cosmetica ochi culoare par lifestyle