MENIU

Cum să-ţi refaci sprâncenele dacă le-ai pensat prea mult

Cum să-ţi refaci sprâncenele dacă le-ai pensat prea mult

Dacă te-ai pensat excesiv de-a lungul timpului şi sprâncenele tale au devenit prea subţiri, trebuie să le acorzi o atenţie deosebită şi să le îngrijeşti corect. Iată câteva trucuri pentru a avea iar sprâncene groase!

Pensează doar strictul necesar

Evident, prima regulă de care să ţii cont este aceea de a renunţa la obiceiul de a te pensa excesiv. Lasă-ţi sprâncenele să crească şi smulge numai firele de păr dintre ele, fără a te atinge de firele noi, care apar în jurul sprâncenelor. Este nevoie de mai bine de trei luni pentru ca sprâncenele să se refacă, deci ai de aşteptat.

Foloseşte uleiuri naturale

Soluţiile naturale pentru îngrijirea părului, aşa cum sunt uleiurile naturale recunoscute pentru proprietăţile lor benefice, îţi vor susţine sprâncenele în procesul de creştere. De exemplu, uleiul de ricin este un tratament natural care stimulează creşterea părului, fiind ideal pentru îngrijirea sprâncenelor. Aplică ulei de ricin pe fiecare sprânceană şi masează delicat. Repetă acest tratament în fiecare seară, înainte de culcare.

Perie-le

Rădăcinile sănătoase sunt esenţiale pentru ca sprâncenele tale să arate impecabil. Iar atunci când vrei să le stimulezi creşterea, nu trebuie să ratezi un pas important. Foloseşte o perie pentru sprâncene pentru a le netezi de cel puţin două ori pe zi. În acest fel stimulezi circulaţia sanguină de la novelul rădăcinilor de păr, care la rândul său determină o oxigenare mai bună a foliculilor.

Nu le vopsi

Aflate într-o perioadă de regenerare, sprâncenele tale trebuie protejate pentru a se reface complet. Evită să le vopseşti dacă ai decis să le laşi să crească, pentru că substanţele nocive din vopseau de păr ar putea să le afecteze sănătatea.

De asemenea, foloseşte cu moderaţie gelurile sau tuşurile pentru sprâncene şi produsele cosmetice care se pot acumula la rădăcini şi care le pot sufoca, provocând apoi căderea lor.

Fă-ţi breton

Una dintre problemele cu care se confruntă cele mai multe femei care îşi lasă sprâncenele să crească este forma nedefinită şi aspectul neîngrijit al acestora. Chiar dacă ţi-ai propus să le laşi să crească, probabil că nu te simţi în largul tău să ai timp de câteva luni o pereche de sprâncene cu un aspect haotic. Dar un truc simplu va masca sprâncenele în creştere. Încearcă o tunsoare cu breton, care îţi va ascunde complet sprâncenele până când vor creşte. Este cea mai simplă metodă de a obţine sprâncene dese fără să te simţi stânjenită de aspectul lor în timpul creşterii.

Conturează-le cu ajutorul fardurilor

Fardurile îţi permit să maschezi faptul că sprâncenele tale sunt în creştere şi au formă medefinită. Foloseşte un creion pentru sprâncene cu ajutorul căruia să le conturezi şi să le oferi forma dorită. Ai grijă ca nuanţa creionului să fie una cât mai apropiată de cea a sprâncenelor tale. Mişcările pentru aplicarea creionului în interiorul sprâncenelor trebuie să fie delicate şi punctate, pentru a distribui uniform culoarea. Dacă apeşi prea tare vei lăsa prea mult produs pe piele, iar efectul va fi acela de sprâncene cu aspect fals.

eva.ro
Mai multe articole despre:
sprâncene pensat