Cum să scapi de negi fără bisturiu? Soluția miraculoasă la care nu te-ai fi gândit
Negii sau verucile, în termeni medicali, sunt excrescenţe noncanceroase ale pielii produse de papilloma virusul uman, în cele peste 100 de tipuri ale sale, acesta penetrând stratul superior al pielii prin zonele cu leziuni şi devenind vizibil abia după nouă luni.
Odată apăruţi, negii se răspândesc foarte rapid prin împrumutarea prosoapelor, aparatelor de ras sau altor obiecte personale sau de la duşuri comune, bazine de înot, piscine.
Grecii antici au observat că albinele folosesc propolisul, un adevărat miracol al naturii, pentru a-şi proteja stupul de agresorii externi, având un o puternică acţiune batericidă (ucide bacteriile), bacteriostatic (opreşte dezvoltarea bacteriilor) şi antifungică (împotriva mucegaiurilor), acţiuni care per ansamblu previn îmbolnăvirea stupului şi menţin sănătatea acestuia. În cazul oamenilor, rolul propolisului este acelaşi, izvor de sănătate.
Acum poți să scapi de negi fără bisturiu. Trebuie doar să pui o bucăţică de propolis de mărimea unei alune pe neg și să bandajezi, aşa încât principiile sale active să îşi facă efectul local.
O să fii uimit de la o zi la alta cum acționează antibioticul natural. În câteva zile vei scăpa, iar locul se va vindeca miraculos.