Cum sa scapi de MAHMUREALĂ, după PETRECERILE DE IARNĂ
Împotriva simptomelor mahmurelii există diferite remedii, fie că este vorba despre anumite băuturi şi mâncăruri, fie că este vorba despre medicamente care mai diminuează din stările neplăcute ce urmează consumului excesiv de alcool. Fie că este vorba despre dureri de cap, senzaţii de ameţeală, oboseală şi sete, aceste remedii nu vindecă mahmureala ci doar îi reduc simptomele sau durata, scrie Capital.ro.
"Nu există niciun leac pentru mahmureală", susţine Dr. George Koob, directorul Institului Naţional american pentru studiul Abuzului de Alcool şi al Alcoolismului (National Institute of Alcohol Abuse and Alcoholism), din cadrul National Institutes of Health.Dr. Koob a precizat că există dovezi că un consum scăzut sau moderat de alcool poate avea efecte benefice asupra sănătăţii, însă mahmureala este un simptom al unei probleme mai importante: consumul excesiv de alcool. 'Nu există medicamente pe care să le iei atunci când ai o mahmureală, iar noi nu acordăm fonduri pentru obţinerea unor astfel de medicamente', a declarat el într-un interviu.
Pe lângă senzaţia puternică de sete şi de ameţeli, consumul excesiv de alcool are un efect iritant asupra stomacului, produce o dilatare a vaselor de sânge şi duce la scăderea glicemiei, având ca rezultat stări de slăbiciune şi de oboseală. Nu există niciun remediu împotriva consumului excesiv de alcool şi a mahmurelii pe care o aduce, însă există remedii pentru diferitele simptome, printre care şi nişte noi tablete efervescente care conţin cofeină şi aspirină. Aspirina, de altfel, se numără printre cele mai populare remedii împotriva durerilor de cap provocate de mahmureală, însă efectele sale sunt şi mai bune dacă este luată imediat după consumul excesiv de alcool, înainte de culcare şi înainte de instalarea mahmurelii.
În Australia petrecăreţii preferă împotriva mahmurelii nişte tablete concentrate de vitamina B.Cercetători de la Universitatea chineză Sun Yat-sen, din Guangzhou, au descoperit că sucul de lămâie este eficient pentru a scurta durata de mahmureală, după ce au examinat efectele a 57 de băuturi - ceaiuri, băuturi răcoritoare şi extracte din plante. Desigur însă că nici această soluţie propusă de chinezi nu se aplică la toată lumea, în condiţiile în care un pacient suferind de mahmureală poate avea şi stomacul iritat din cauza consumului de alcool, iritare ce poate fi amplificată de sucul de lămâie.
Oenologul Kevin Zraly, autorul cărţii 'Windows on the World Complete Wine Course', atrage atenţia asupra rolului jucat de deshidratare în instalarea stării de mahmureală şi îi îndeamnă pe petrecăreţi să nu uite să bea şi multă apă atunci când consumă alcool. 'Pentru fiecare pahar de vin, beau şi două pahare de apă', susţine el.Pentru cazurile cu adevărat extreme de mahmureală medicii pot interveni cu perfuzii ce conţin soluţii saline bogate în electroliţi, suplimente de vitamina B şi alte substanţe care scurtează timpul de refacere al pacienţilor. În rest, singurul remediu care funcţionează mereu împotriva mahmurelii este timpul
Mai multe pe Capital.ro