Cum să păstrezi leușteanul pentru iarnă. Metode eficiente pentru a te bucura de această verdeață și în sezonul rece
Cum să păstrezi leușteanul pentru iarnă. Metode eficiente pentru a te bucura de beneficiile acestuia și de aroma sa inconfundabilă, pe perioada sezonului rece.
La borcan cu sare
O metodă de conservare a leușteanului este sarea. Frunzele se spală, se lasă să se usuce bine și se așază în straturi dense în borcane mici. Se presară sare grosieră la fiecare strat de frunze, apoi se acoperă cu un strat de sare grunjoasă deasupra, se închide ermetic borcanul și se păstrează la frigider timp de 3 – 6 luni.
În cămară
Crenguțele uscate de leuștean sunt nelipsite din borcanele cu murături. Ele se folosesc pentru castraveți acri, pentru conopida murată sau pentru varza la butoi. Aroma amăruie și proaspătă de leuștean îmbogățește gustul murăturilor și le face mai savuroase. Puteți să puneți la uscat leușteanul, apoi să-l păstrați în cămară toată iarna. Puteți adăuga o crenguță în ciorbe pentru a le conferi savoare.
La congelator
Pentru a păstra mai mult timp leușteanul proaspăt, frunzele verzi se țin într-un pahar cu apă rece la frigider.
Ele pot fi conservate la congelator, în pungi alimentare, grupate în mănunchiuri. La congelator, leușteanul își păstrează aroma puternică aproape 6 – 8 luni de zile. Leușteanul este una dintre plantele aromatice care se păstrează cel mai bine la congelator. Așadar, dacă îl congelezi, vei avea tot anul frunze aromate pentru borșuri, sosuri sau pentru murături.