MENIU

Cum s-a făcut Putin de râs în fața copiilor soldaților ruși morți în Ucraina. ”Îi este teamă să nu fie contaminat”

Cum s-a făcut Putin de râs în fața copiilor soldaților ruși morți în Ucraina. Foto: X

Utilizatorii rețelelor de socializare s-au amuzat de un incident care a avut loc în timpul întâlnirii președintelui rus Vladimir Putin cu familiile militarilor decedați în războiul din Ucraina. Întâlnirea a avut loc la reședința sa din Novo-Ogarevo în ziua de Crăciun, iar momentul în care Putin și-a apropiat scaunul de participanți a fost remarcat și ironizat de internauți.

Presa rusă a relatat că Putin a găzduit un grup mic de persoane, inclusiv soțiile și copiii celor căzuți în luptă. Însă, senzația de jenă a fost creată de distanța neașteptat de mare pe care Vladimir Putin a menținut-o între el și oaspeți.

Distanța i-a provocat o stare de jenă chiar și lui, astfel încât „țarul de la Kremlin” s-a ridicat și și-a mutat scaunul cu un metru mai aproape de oameni. 

Acest comportament a iscat o serie de suspiciuni privind motivul din spatele distanței neobișnuit de mari menținute de președinte față de participanții la întâlnire, chiar și după ce și-a reașezat fotoliul prezidențial.

Momentul în care pompierii arădeni scot o pisică dintr-o fântână. VIDEO cu intervenția contra cronometru

Mulți utilizatori de pe rețelele de socializare au sugerat că Putin încă se teme să fie otrăvit sau infectat și a continuat tactica de a se menține cât mai departe posibil de oameni.

Ironia situației a fost atât de evidentă încât comentatorii au lansat o serie de glume, numind gestul lui Putin de a-și apropia scaunul un exemplu de "neînfricare și curaj" din partea sa.

 "Putin și-a mutat scaunul cu un metru mai aproape de familiile victimelor pentru a nu se infecta cu coronavirus. Dacă îl ucid?" - a scris un utilizator de Twitter.

Medicamentele de tuse te pot lăsa fără carnetul de conducere. Testele anti-drog ale Poliției ar putea ieși pozitive