Cum să faci cele mai pufoase clătite. Află ingredientul secret
Ca să faci cele mai pufoase clătite, trebuie să ştii o serie de secrete pentru gătirea acestora, ca să nu ţi se ardă şi ca să iasă moi şi gustoase.
În primul rând, pentru a face cele mai pufoase clătite, ai nevoie de următoarele ingrediente:
- 200 de grame de făină
- bicarbonat de sodiu (care va face clătitele pufoase)
- 3 ouă
- 300 mililitri lapte
- 2 linguri de unt
- 2 pliculeţe zahăr vanilat
- o linguriţă de esenţă de rom
Pentru prepararea amestecului pentru clătite pufoase, trebuie să baţi ouăle bine de tot într-un castron. Deasupra se aruncă un vârf de linguriţă de bicabonat de sodiu, zahăr vanilat şi 3 picături de esenţă de rom. Untul se topeşte şi se adaugă şi el în amestecul de ouă bătute.
Apoi se adaigă laptele ţi se amestecă şi făina, câte o lingură, după care se amestecă bine de tot. Se adaugătoată făina, amestecând continuu, până când se obţine o compoziţie fină ca smântâna. Pentru ca clătitele să fie şi mai pufoase, se adaugă şi puţină apă minerală la amestec. Apoi se încinge o tigaie, se unge cu ulei şi se toarnă câte un polonic din compoziţie, pentru fiecare clatită. Se lasă la făcut pe fiecare parte până când se rumeneşte şi se umplu cu ce vă pofteşte inima.