Cum să faci cel mai bun iaurt de casă
Consumat pe cele cinci continente, iaurtul a ajuns la o mie şi una de varietăţi. Pe piaţă putem găsi iaurturi naturale, cu 0% grăsime, cu fructe, cu cereale... Cine preferă însă iaurtul de casă, trebuie să ţină cont de câteva recomandări.
Iată şi câteva trucuri de preparare:
1. Laptele trebuie să fie fiert şi apoi lăsat să se răcească. Dacă laptele folosit nu dă rezultate, ar putea fi din cauza tratamentului special la care a fost supus şi cel mai simplu ar fi să se aleagă altă marcă.
2. Dacă în loc de a cumpăra fermenţi liofilizaţi se optează pentru un iaurt dintre cele care se vând, se recomandă să se aleagă unul vândut în ambalaj din sticlă şi apoi să se utilizeze cel făcut în casă.
3. Dacă se face o cantitate mică şi nu se foloseşte un iaurt întreg, iaurtul trebuie să fie mai întâi amestecat.
4. Fermentul trebuie să fie bine amestecat cu laptele (un iaurt este suficient pentru un litru de lapte). Se pune iaurtul într-un recipient, se adaugă două linguri de lapte rece sau călduţ şi se bate cu o furculiţa. Se adaugă restul de lapte amestecând în mod continuu. După aceea, se pune în cutii.
5. Pentru a obţine un iaurt mai dens, se adaugă lapte praf. Fermentaţia trebuie să aibă loc la 45 de grade. Este important că această temperatura să fie menţinută, potrivit bzi.ro.