Cum să faci cea mai bună socată. Ingredientul secret
Florile de soc sunt recomandate ca terapie pentru combaterea multor afecţiuni: digestive (au proprietăţi diuretice şi laxative), respiratorii (răceală, gripă şi bronşită), dermatologice, oculare, afecţiuni reumatice, cardiace sau de nutriţie (în curele de slăbire).
Pentru a prepara socată aveţi nevoie de 14 flori mari de soc cât mai parfumate (cam cât palma), 10 litri de apă minerală plată (ieşiţi bine la preţ dacă luaţi două bidoane de câte 5 l fiecare), 4 lămâi, 1 kg de zahăr brun, 10-12 boabe mari de orez pentru fermentaţie (se pot pune şi 5g de drojdie proaspătă dar din ce am testat, gustul de soc pare mai "curat" atunci când folosim boabe de orez) şi pentru un gust răcoritor desăvârşit….câteva frunze de mentă proaspătă atunci când o serviţi.
Recomandăm să evitaţi a folosi socul aflat pe marginea drumurilor foarte circulate de maşini şi poluate.
Cele mai parfumate sunt florile de soc din păduri, aşa că dacă aveţi posibilitatea de a le procura, vă sfătuim să le alegeţi pe acestea.
Mod de preparare socată
Cele 14 flori de soc se pun într-un borcan de 10 litri sau două vase 5 litri fiecare curate, fără urme de grăsime pe ele şi în care să încapă, în mod egal, câte 5 l de apă şi să mai rămână puţin loc pentru zahăr şi lămâi, se adaugă apă şi lămâile tăiate felii şi stoarse bine de sucul lor în apă. Ar fi bine ca la două dintre lămâi să îndepărtaţi coaja galbenă, căci dă prea multă amăreala. Borcanul se acoperă şi se lasă o zi.
A două zi se pune zahărul şi boabele de orez şi se mestecă bine, se acoperă borcanul şi se lasă la fermentat încă 3-4 zile. Puneţi capac la borcan sau la vasele folosite însă nu le închideţi complet pentru a le lasă să "respire". În aceste trei zile compoziţia trebuie mestecată de cel puţin două ori pe zi.
Când apa devine gălbuie şi mirosul este foarte bun iar dacă luăm cu o lingură şi gustăm puţin, cădem în extaz în faţa fineţii şi bunătăţii acestei băuturi
Apoi sucul se strecoară printr-o sită deasă sau printr-o pânză de tifon, se pune în sticle cu dop/capac şi se depozitază la frigider sau în cămara de alimente în loc întunecos şi rece.
Sucul în sticle se acidulează, deci atenţie, dacă deschideţi o sticlă care a stat mai mult timp, să nu o agitaţi înainte pentru că există riscul că la deşurubare să ţââşneasca afară exact ca şi şampania.
Socata se serveşte rece iar în zilele călduroase puteţi adăuga în pahare şi 2-3 frunze de mentă proaspătă ce vor impresiona musafirii punctând atât la gust cât şi la aspectul estetic.
Sursa: frunza-verde.ro