Cum să faci bere de casă din ingrediente 100% naturale. Cea mai simplă reţetă
Cui nu-i place berea? Dar ce zici de berea de casă, preparată chiar de tine cu ingrediente naturale?
Ingrediente:
400 g boabe de orz
1 pumn de conuri de hamei
1 lingurita drojdie de bere
Mod de preparare:
1. Boabele de orz trebuie ţinute la frigider înainte, cel puţin 3 săptămâni, apoi se aleg cele sănătoase şi se pun într-un borcan, cât să ocupe o treime. Se acoperă cu apă de puţ sau de izvor până la jumătatea borcanului. Se acoperă apoi borcanul cu un celofan umezit sau cu folie de plastic alimentară şi se leagă cu o sfoară. Se pune vasul într-un loc întunecat şi uscat, la răcoare.
2. A doua zi, se goleşte apa din borcan şi se pune alta proaspătă, cât să acopere boabele. Se leagă din nou borcanul, urmând ca apa să se schimbe din 4 în 4 ore. Când boabele încep să încolţească, se mută vasul la lumină. Boabele neîncolţite se scot şi se aruncă. Celelalte boabe se zdrobesc într-o piuliţă.
3. Conurile de hamei se fierb 5 minute în 1 l apă. Se lasă apoi la răcit. Se poate testa temperatura corectă introducând un deget în decoct. Dacă e suportabilă temperatura, se toarnă lichidul peste Boabele pisate, amestecând încontinuu. Se lasă să se mai răcorească puţin, apoi, se adaugă drojdia. Se lasă la fermentat 7 zile, la temperatura camerei.
4. Se strecoară, se trage în sticle şi se astupă cu dopuri rezistente. Se lasă măcar o lună, înainte de a se consuma.
Sursa: libertarea.ro