MENIU

Cum să evitaţi escrocheriile când faceţi cumpărături online

O mulţime de escrocherii online au loc fără ca victima nici măcar să observe. Puteţi reduce considerabil şansele de a fi escrocat online dacă respectaţi câteva precauţii simple.

Protecţia Consumatorilor ne oferă câteva sfaturi utile, să evităm fraudele online. 

Fraudatorii pot folosi internetul pentru a promova frauda, prin e-mailuri nesolicitate sau junk, cunoscute sub denumirea de spam. Chiar dacă primesc doar câteva răspunsuri la milioanele de e-mailuri pe care le trimit tot merită efortul. Fiţi precaut când este vorba să răspundeţi, chiar dacă o faceţi numai pentru a vă „dezabona", deoarece în acest mod îi veţi confirma fraudatorului faptul că a ajuns la o adresă de e-mail reală.

Orice e-mail pe care îl primiţi de la un expeditor pe care nu îl cunoaşteţi, şi nu vă este adresat în mod specific, în care vi se promit anumite beneficii este probabil un SPAM.
Soft-urile dăunătoare - denumite şi malware, spyware, programe keylogger, cai troieni sau troieni - implică ameninţări privind securitatea online. Fraudatorii încearcă să instaleze acest program software pe calculatorul dumneavoastră pentru a obţine accesul la fişierele pe care le aveţi salvate în calculator şi la alte date personale şi parole.
Fraudatorii folosesc o gamă variată de şiretlicuri pentru a instala software-ul acestora în calculatorul dumneavoastră. Vă pot păcăli să daţi clic pe un link sau un mesaj pop-up dintr-un e-mail spam sau prin accesarea unui website fals creat doar pentru a infecta calculatoarele vizitatorilor.

Licitaţiile şi cumpărăturile online pot fi foarte distractive şi vă pot ajuta să găsiţi oferte bune. Din păcate, acestea atrag şi fraudatorii.

Adesea, fraudatorii vor încerca să vă convingă să efectuaţi tranzacţii în afara site-urilor de licitaţie online. Aceştia pot pretinde că persona care a câştigat o licitaţie la care aţi participat s-a retras şi vă pot oferi respectivul articol dumneavoastră. Odată ce aţi plătit nu veţi mai auzi de ei şi site-ul de licitaţii nu vă poate asista în nici un fel.

Malware constă în dezvoltarea de programe sau fişiere cu scopul de a crea prejudicii. Malware include viruşii de calculator, viermi şi troieni.

Spyware este un software instalat într-un calculator, care sustrage informaţii din acesta fără aprobarea sau cunoştinţa utilizatorului şi divulgă informaţiile unui terţ. Spyware este un instrument de colectare a informaţiilor confidenţiale - este utilizat pur şi simplu pentru a spiona oamenii şi pentru a colecta informaţii despre aceştia. Persoanele care instalează acest program pot ţinti informaţii precum date bancare sau referitoare la cardul de credit sau alte informaţii comerciale importante sau confidenţiale. Informaţiile obţinute pot fi folosite de ei înşişi sau le pot oferi altor persoane.

Viruşii de tip cal troian conţin coduri rău-voitoare sau dăunătoare incluse în programe aparent inofensive sau informaţii care pot prelua controlul şi pot provoca tipul de prejudicii pentru care au fost programate, precum distrugerea hard disk-ului. Un virus de tip cal troian poate fi redistribuit, în mare măsură, ca făcând parte dintr-un virus de calculator şi este posibil ca nici măcar să nu fiţi conştienţi că se află în calculatorul dumneavoastră.

 

Atenţie 
Nu cumpăraţi niciodată de la ofertanţi evaluaţi slab pe site-urile de licitaţii şi asiguraţi-vă că faceţi cumpărături numai de pe site-uri legitime de cumpărături.

Gândiţi-vă 
Nu răspundeţi e-mailurilor spam, chiar şi cu scopul de vă dezabona şi nu faceţi click pe link-uri şi nici nu apelaţi numere de telefon listate într-un e-mail spam. Asiguraţi-vă că deţineţi software de protecţie şi consultaţi un specialist în calculatoare.

Cercetaţi
Dacă într-un e-mail sau o fereastră pop-up vi se oferă un produs sau un serviciu ce vă interesează întra-adevăr şi oferta pare rezonabilă, asiguraţi-vă că înţelegeţi toate termenele şi condiţiile precum şi costurile implicate înainte de efectua o achiziţie sau de a furniza date dumneavoastră.

Mai multe articole despre:
viruşi fraude cumpărături online escrocherii