Cum să arăţi odihnită în 10 minute, chiar dacă nu ai dormit 8 ore
Chiar dacă ştim cât de importantă este odihna, atât pentru un corp sănătos, cât şi pentru psihic şi frumuseţe, programul haotic, cu ore lungi la birou şi o mulţime de alte activităţi personale, ne face să sărim uneori peste ore bune de somn. Şi, din păcate, de cele mai multe ori, lipsa somnului ni se citeşte pe faţă.
Tocmai de aceea, azi îţi spunem care sunt cele mai eficiente trucuri care te vor ajuta să arăţi bine chiar şi atunci când nu te-ai odihnit suficient. Adunate, toate aceste mici trucuri nu îţi vor lua mai mult de 10 minute, în fiecare dimineaţă.
Spală-te pe faţă cu apă rece
Chiar dacă obişnuieşti să sari în duş imediat cum te-ai ridicat din pat, apa călduţă nu te va trezi. Spală-ţi faţa cu apă rece. Îţi va împrospăta imediat tenul şi te va face să te simţi mult mai bine.
Fă-ţi un scurt masaj facial
Când îţi cureţi tenul de dimineaţă, fă-ţi măcar pentru un minut un masaj facial delicat. Acesta va activa circulaţia sângelui, iar tenul tău va arăta mult mai bine la final.
Scapă imediat de pungile de sub ochi
Cât timp faci duş sau îţi faci cafeaua de dimineaţă, pune două linguri la frigider. Când le scoţi, ţine-le 30 de secunde pe zona de sub ochi, după care aplică imediat crema hidratantă pe care o foloseşti în mod obişnuit.
Sursa: unica.ro