MENIU

Cum recunoaştem otita la copii

<p>Otitele la copii: Ce favorizează apariţia lor şi cum se tratează</p>

Infecţiile urechii ocupă un loc fruntaş în topul afecţiunilor întâlnite în perioada copilăriei, iar netratate corect aceste probleme pot duce la complicaţii nedorite. Aşadar, recunoaşte semnele care arată o posibilă otită astfel încât să poţi lua măsuri din timp.

Potrivit statisticilor, otita medie afectează unul din şase copii cu vârsta de până în doi ani, băieţii fiind mai afectaţi decât fetele. Specialiştii spun că deseori această boală care afectează urechea medie este dificil de recunoscut de către părinţi, deoarece micuţii nu pot spune că îi dor urechile sau că nu mai aud bine.

De aceea, atunci când părinţii observă că ceva nu este în regulă în zona urechii copilului se recomandă un consult ORL.

Poate apărea după o infecţie respiratorie

De obicei, otita medie apare în sezonul rece, la câteva zile după ce micuţul a răcit sau a făcut un alt timp de infecţie respiratorie. Totuşi, boala poate apărea şi ca o complicaţie a rinitei sau poate fi favorizată de prezenţa polipilor nazali, de alergii, de sinuzită sau de fumatul pasiv.

Plânge fără motiv

Atunci când este suficient de mare, copilul poate spune dacă se confruntă cu un disconfort în zona urechilor, însă la vârste foarte mici, acesta nu îşi poate manifesta suferinţa decât plângând. Aşadar, dacă observi că micuţul tău plânge aparent fără motiv, dacă se agită mai mult decât de obicei, dacă nu mai doarme bine şi face febră, adesează-te cât mai curând medicului.

Mănâncă mai puţin

Mestecarea alimentelor sau suptul suzetei pot cauza dureri la nivelul urechilor deoarece aceste activităţi produc presiune în urechea medie. Aşadar, dacă suferă de otită, este posibil ca micuţul să mânânce mai puţin. Semnele bolii sunt şi greaţa, vărsăturile şi diareea.

Continuare pe clicksanatate.ro