Cum prevenim accidentul vascular cerebral, a treia cauză de mortalitate în România
Sistemul nervos central, care cuprinde creierul și măduva spinării, este cel care controlează tot organismul. De asemenea, orice acțiune a noastră se răsfrânge asupra acestuia. Accidentul vascular cerebral este cea mai întâlnită boală neurologică și reprezintă a treia cauză de mortalitate în România, după cancer și bolile cardiovasculare, scrie GDS.ro.
România se află printre țările europene cu cea mai ridicată frecvența a accidentului vascular cerebral. Acesta apare atunci când un vas care furnizează creierului sânge se sparge sau este blocat de un cheag. Acest lucru duce la pierderea rapidă a funcţiilor organului afectat. În doar câteva minute, celulele nervoase din acea zonă au de suferit și pot muri în câteva ore. Prin urmare, partea corpului controlată de zona afectată a creierului nu mai funcționează cum trebuie.
Incidența accidentului vascular este mai mică înainte de vârsta de 50 de ani și crește sau chiar se dublează la fiecare decadă după 55 de ani. Trebuie să știm că există două tipuri de accident vascular cerebral. Accidentul ischemic, care apare atunci când se reduce fluxul sangvin pentru câteva minute, și accidentul vascular hemoragic, determinat de ruperea peretelui unui vas de sânge.
Primele simptome sunt banalele amorțeli apărute la mână sau picior.
„Amețelile, tulburările de echilibru, senzația de vomă, durerea de cap, cefaleea, acestea sunt pentru început semnele care trebuie să ne dea de gândit. Pot avansa până la dezvoltarea unui deficit motor, scăderea forței musculare în totalitate. Și tulburările de vedere și cele de limbaj, prin care ne referim la faptul că pacientul nu poate înțelege ceea ce îi spunem sau nu poate reproduce anumite fraze, nu își găsește cuvintele, sunt destul de frecvente. În general, simptomatologia este destul de vastă și înșelătoare“, a explicat medicul neurolog Dana Pirici.
Citeşte mai mult pe GDS.ro.