Cum poţi să stai o săptămână la munte cu doar 160 lei
A început sezonul de reduceri la ski, tocmai în momentul când zăpada este suficientă, iar vremea este perfectă pentru sporturile de iarnă. Cu doar 161 de lei, poţi sta de duminică până vineri la un hotel sau vilă de două stele dintr-o zonă montană.
Vacanțele la munte au preţuri de cazare cuprinse între 161 şi 368 lei de persoană, pentru întreg sejurul de cinci zile.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc si ANAT a lansat o nouă ediţie a programului special "O săptămână la munte", care se derulează în perioada 5 februarie – 28 martie 2014.
Tarifele pentru un loc pe un sejur de 5 nopţi, fără servicii de masă sunt următoarele:
- la hotel, vilă, cabană 2* 161 lei / sejur (fără micul dejun -MD);
- la hotel, vilă, cabană 3* 258 lei / sejur (fără MD);
- la hotel, vilă 4* 368 lei / sejur (fără MD);
Durata sejurului este de 5 nopţi, începând duminică şi terminând vineri, în perioada 05 februarie – 28 martie 2014; Sejurul minim este de 5 nopţi dar se pot valorifica şi sejururi mai mari de 5 nopţi, cu acceptul prestatorului.
Biletele cumpărate nu sunt transmisibile şi nu se permite restituirea sumelor plătite decât în condiţiile legii; Pentru prestatorii care oferă servicii de cazare cu mic dejun, valoarea micului dejun va fi stabilită de fiecare hotel în parte;
Tariful este pentru o persoană. Nu se valorifică camere în regim de single sau partaje fără acordul prestatorului;Taxa hotelieră se achită separat, de către turist, la recepţia hotelului.
Poţi vedea aici agențiile de turism participante la program.