Cum poți „inversa” încărunțirea firelor de păr. Iată 3 metode propuse de specialiști
Deși pare greu de crezut, albirea firelor de păr poate fi stopată, ba chiar tratată, conform celor mai noi cercetări în domeniu.
Prevenirea este o strategie mult mai eficientă decât să te bazezi pe posibilitatea de a „da înapoi” îmbătrânirea părului.
„Exista multi factori care influenteaza incaruntirea parului, inclusiv genetici, de mediu, metabolici si nutritionali”, confirma pentru InStyle Sara Perkins, dermatolog certificat.
„O dietă și un stil de viață sănătos, împreună cu gestionarea stresului, pot menține culoarea părului pentru cât mai mult timp posibil”, spune dr. Perkins. Modificarea stilului de viață este unul dintre puținii factori pe care îi poți controla (spre deosebire de îmbătrânire și genetică), așa că ai grijă să consumi o dietă bogată în nutrienți esențiali, să te odihnești suficient, să te ferești de soare în mijlocul zilei și să ții sub control stresul.
Dacă părul cărunt îți da de furcă (mai ales dacă încă nu ai ajuns la 40 de ani), s-ar putea să ai parte de vești bune. Anul trecut studiile au descoperit că, da, teoretic putem „inversă” încărunțirea părului, dar nu toată lumea va vedea acest efect.
Un studiu din 2021 de la Universitatea Columbia a descoperit că unii participanți au observat o revenire la pigmentul inițial al părului atunci când stresul emoțional a scăzut, dar acesta rămâne totuși un fenomen destul de rar. Pentru a stimula sinteză melaninei și, prin urmare, inversarea părului alb, fie prin agenți topici, terapie fotodinamică sau microneedling, o persoană trebuie să aibă suficiente celule stem melanocite, care produc celulele pigmentare pentru părul nostru.
Oamenii de știință deja lucrează la un tratament revoluționar care să corecteze firele albe prin reactivarea acestor celule, dar până atunci poți face tot ce-ți stă în putință corectând următoarele probleme. Medicii spun că uneori ajută mult să faci aceste schimbări-cheie:
Gestionează mai bine stresul
Încearcă să te ții departe de acea agitație continuă, dar și de reacțiile tip șoc la anumite situații din viață ta. Aceste senzații intense au efecte negative în corpul nostru, uneori declanșând apariția firelor albe. Nu e întotdeauna posibil, dar educa-te pentru a reacționa cu calm la orice situație și fă exerciții de respirație pe parcursul zilei.
Rezolva-ți problemele cu tiroida
Dacă tiroidă nu funcționează cum trebuie, metabolismul tău este dat peste cap. Hipotiroidismul apare atunci când tiroidă nu produce și nu eliberează suficient hormon tiroidian în organism. Acest lucru face că metabolismul să încetinească, afectând întregul corp.
Corectează deficitul de fier și vitamina B12
Deficitul de fier și vitamina B12 înseamnă un număr redus de celule roșii sănătoase. Simptomele pot include oboseală, letargie, amețeli, respirație sacadată. Dacă nu mănânci carne sau corpul tău nu absoarbe eficient nutrienții, e posibil să suferi de un deficit. Mergi la medic și solicită un set de analize.