MENIU

Cum poţi ajunge dator la Fisc fără să ai habar

Bani de la Fisc

O nouă aberaţie fiscală perfectă: ajungi fără să ştii acţionar la SIF cu 1-2 lei şi dator la Fisc pentru "venituri din dividende", scrie Adevarul.ro.

Acţionarii care au primit titluri de proprietate în cadrul Programului de Privatizare în Masă (marea „cuponiadă" din anii '90) mai deţin încă acţiuni reziduale la Societăţile de Investiţii Financiare chiar dacă şi-au vândut cupoanele. Aceste deţineri, de 1-2 lei, sunt tratate fiscal ca „venituri din investiţii" şi taxate cu sute de lei pe an.

Milioane de oameni se află în incredibila situaţie că, deşi nu ştiu că sunt acţionari (ori au convingerea că nu mai sunt acţionari), au în conturi venituri din dividende de câţiva lei care îi transformă automat în plătitori de contribuţii sociale de sănătate, datoria la Fisc ridicându-se la 450-550 de lei pe an.

Este vorba despre beneficiarii Programului de Privatizare în Masă, care în anii '90 au fost cadorisiţi de Guvernul Văcăroiu cu taloane valorice care nu puteau fi transformate în bani decât dacă achiziţionau acţiuni de pe Bursă.

Mai exact, dacă suma din cont este derizorie (1-2 lei, în cazul foştilor cuponari), CASS aferentă nu poate fi mai mică decât 5,5% din salariul minim pe economie. Iar cum în 2012 salariul minim pe economie a fost de 750 de lei lunar, CASS nu putea fi mai mică de 39 de lei lunar, adică 468 de lei pe anul 2012. Da, având doar 1-2 lei venituri din dividende, foştii cuponari au ajuns datori cu 468 de lei la contribuţiile de sănătate aferente anului 2012.

Mai multe articole despre:
SIF Fisc CASS aberaţie datorie la fisc