MENIU

Cum pot vota persoanele aflate în izolare sau carantină pe 6 decembrie

Cum pot vota persoanele aflate în izolare sau carantină

Avocatul Poporului a făcut joi precizări în legătură cu exercitarea dreptului de vot, prin intermediul urnei mobile, în cazul cetățenilor aflați în carantină sau izolare la domiciliu. 

Avocatul Poporului reamintește, într-un comunicat, că alegătorii aflați în izolare sau carantină sau cei care suferă de boli grave ori invaliditate își pot exercita dreptul de vot în următoarele condiții:

    - alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate pot depune cereri pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, dacă au domiciliul sau reşedinţa în circumscripţia electorală în care se află secţia de votare;

    - cetăţenii cu drept de vot aflați în carantină la domiciliu, în locaţia declarată ori într-un spaţiu special desemnat de către autorităţile competente, pot vota prin intermediul urnei speciale, dacă depun o cerere şi copia deciziei de carantină emise de direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti;

    - cetăţenii cu drept de vot aflați în izolare la domiciliu, în locaţia declarată ori într-un spaţiu special desemnat de către autorităţile competente, pot vota prin intermediul urnei speciale dacă depun o cerere şi copia unuia dintre următoarele documente:
    a) biletul de externare din unitatea sanitară care confirmă diagnosticul şi indicaţia de izolare;
    b) decizia de izolare emisă de direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti;
    c) rezultatul testării COVTD-19 RT-PCR (pozitiv) din ultimele 14 zile.

    - cetăţenii cu drept de vot aflaţi în carantină / izolare la domiciliu pot transmite, prin mijloace electronice, biroului electoral de circumscripţie sau oficiului electoral, după caz, cererile de vot prin intermediul urnei speciale şi copiile actelor mai sus menționate, până cel mai târziu în data de 4 decembrie 2020.

    Informații detaliate privind exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale pot fi obținute accesând link-ul: https://www.roaep.ro/prezentare/wp-content/uploads/2020/11/dec_40_rep.pdf