MENIU

Cum poate un manager general de companie să salveze o viață de copil (P)

Andra Duțea, în vârstă de 31 de ani, a născut în primăvara anului trecut doi gemeni, în maternitatea bucureșteană Cantacuzino. Din păcate, ceea ce ar fi trebuit să fie cel mai emoționant moment din viața sa și a familiei sale a fost pe punctul de a se transforma în cel mai cumplit coșmar. Căci, deși nu existase niciun semn că sarcina ar evolua în afara parametrilor normali, cei doi băieței, Mihai și Petru, au apărut pe lume mult mai devreme decât termenul stabilit – la doar 29 de săptămâni.

„Cel mai greu a fost când i-am văzut prima oară. Am fost șocată de cât erau de mici. Evident, aveam în cap imaginea copilului perfect de la televizor, bucălat, blond, cu fața curată și ochi albaștri. Or, ai mei erau mici ca niște mormoloci, închiși la culoare și, efectiv, demni de milă”, mărturisește Andra. După ce, săptămâni la rând, au fost supuși permanent la tratament perfuzabil intravenos. În iunie, cei doi băieței au fost în sfârșit externați, iar acum umplu casa de râsete și gângureli.

Derulând evenimentele, se poate spune că viața celor doi micuți a depins de o conjunctură fericită. Căci Salvați Copiii dotase de curând maternitatea Cantacuzino cu două  incubatoare și alte aparate vitale supraviețuirii micuților născuți înainte de vreme, aceasta fiind una dintre cele 54 de maternități și secții de nou-născuți din întreaga țară echipate de organizație în ultimii doi ani cu aparatură medicală în valoare de 4.800.000 de lei.

Pentru a da o șansă la viață copiilor născuți prematur din orice colț al țării, este nevoie însă de continuarea acestor eforturi. De aceea, Salvați Copiii are în plan dotarea altor 15 maternități în perioada următoare, și, în acest scop, lansează un apel către companiile din Romania de a direcţiona 20% din impozitul pe profit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi din România.

Persoanele juridice care doresc să sprijine acest demers pot descărca formularele precompletate cu datele de identificare ale organizaţiei de aici. Trebuie menționat că această cheltuială este deductibilă, costurile pentru companii fiind zero. Important de știut, suma direcționată nu poate fi mai mare de trei la mie din cifra de afaceri, iar plățile trebuie făcute până la 31 decembrie, pentru ca suma să poată fi scăzută din impozitul pe profit aferent anului fiscal.