MENIU

Cum poate preveni grâul criza alimentară mondială. Valeriu Tabără, semnal de alarmă

Sursa foto: Pixabay

Fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabără a explicat, la Realitatea PLUS, cum poate preveni grâul criza alimentară mondială.

„Eu știu că în 2012, de pildă, discutam foarte mult despre epuizarea efectului cotei unice de 16% și se preconize atunci de economiștii care nu aveau nicio treabă în zona politică, de reducerea cotei unice astfel încât ea să se ducă cu efecte pozitive în economie pentru încă circa 10-12 ani înainte. Cred că și acum problema ar trebui pusă în așa natură încât elementele să ducă la simularea producției de valoare, pentru că seară de seară discutăm despre efectele sociale, ori problemele sociale nu vor putea fi rezolvate în România atâta timp cât producția de valoare nu este rezolvată.

Din păcate, în zona aceasta a producției de valoare, nu este simulate și nu se discută prea mult și nu se bociferează ceva pentru ea. Ploile din ultimul timp care au cuprins toată țara au redresat în plan intern producția agricolă. Problemele noastre rămân însă aceleași: de neproporționalitate și de neatenție în ceea ce privește prelucrarea și gestionarea producției agricole și agroalimentare a României.

Măsurile care se iau acum, după părerea mea, nu vor avea niciun efect și chiar cu o producție mare probabil vor fi și la culturile de primăvară dacă seceta nu va veni prea repede în luma iulie, să avem producție, dar, cu toatea acestea, să avem inactivitate. Nu e vorba de cantitate. (…) De ani de zile, noi nu am luat nicio măsură ca să putem realiza în țară mare parte din aceste imputuri absolut necesare ca să putem realiza performanță în agricultură. În continuare, cred eu, nici asociațiile profesionale nu fac chiar ceea ce ar trebui pentru a eficientiza producția agricolă, astfel încât să poată fi și suficientă, dar, în primul rând, să facă accesibil accesul tuturor categoriilor de cetățeni pentru toate categoriile de produse agroalimentare”, a precizat Valeriu Tabără, la Realitatea PLUS.

Mai multe articole despre:
grau valeriu tabara criza alimentara