Pericolul ordonanței 13 nu a trecut. Cum poate intra în vigoare peste două zile
În situația în care CCR va respinge azi excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului la OUG 13, dar la un control ulterior va decide că OUG 14 este în totalitatea sa neconstituțională, atunci OUG 13 va intra in vigoare. Sunt și alte scenarii în care "ordonanța neagră" ar putea intra în vigoare încă de sâmbătă, 11 februarie sau ulterior.
OUG 13 (cea lansată marți noaptea) are foarte mari șanse să intre în vigoare după data de 10 februarie 2017, spun unii specialiști în drept. Aceasta fiindcă OUG 14 (teoretic menită să anuleze OUG 13) este viciată — în realitate amână producerea efectelor și nu șterge modificările ce au fost aduse Codului Penal.
Art. 58 din această lege spune că actele normative precum OUG 13 pot fi abrogate (între data publicării în Monitorul Oficial și data intrării în vigoare) “cu condiția ca intervențiile propuse să intre în vigoare la aceeași dată cu actul normativ supus evenimentului legislativ”.
Această unică condiție nu a fost respectată de către Guvernul României deoarece cele două acte normative intră în vigoare la date diferite: OUG 13, în 10/02/2017; OUG 14, în 5/02/2017.
Fiindcă OUG 14 nu respectă condiția prevăzută la art. 58 creează un viciu de legalitate, spune profesorul de drept Silvia Maria-Tăbușcă.
În practică, OUG 14 poate fi contestată în instanța de contencios administrativ (de către orice persoană vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim).
Dacă OUG 14 nu este adoptată prin lege în Parlament, OUG 13 intră în vigoare
Europarlamentarul Monica Macovei a declarat miercuri ca "ordonanta hotilor-OUG 13" trebuie respinsa prin vot in Parlament, aratand ca pericolul a ramas cat timp ordonanta de abrogare-OUG 14 nu este adoptata prin lege, completata si modificata astfel incat sa nu existe nicio portita de procedura sau juridica de a fi atacata la Curtea Constitutionala.
Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ulterior, că parlamentarii social-democrati vor vota in favoarea ordonantei 14, cea care anuleaza controversata ordonanta 13. Dragnea a spus ca nu stie cand ar putea avea loc votul, insa acesta va fi "cat de repede".
Intrebat cand va fi pusa pe ordinea de zi OUG 14, seful Camerei Deputatilor a raspuns "cat de repede, nu vad de ce sa o intarziem".
O altă posibilitate de intrare în vigoare a ordonanței 13 vine din viciul de constituționalitate introdus în OUG 14. O parte a OUG 13 transpunea, în mod corect, o decizie a Curții Constituționale (586/2016). Ordonanța 14 a modificat aceste prevederi (art. 2 (1) din OUG 13).
Prin urmare, OUG 14 poate fi declarată neconstituțională (parțial sau total) la primul control de constituționalitate, moment în care OUG 13 va intra în vigoare.
Cea mai sigură posibilitate de suspendare a OUG 13 este ca CCR să o declare neconstituțională în ședința de astăzi.
"Numai doborârea ei de către CCR este singura garanție că nu va reînvia precum un zombie care să producă efecte imposibil de inlaturat", scrie Ioana Ene Dogioiu pe ziare.com.
Deja in instante au inceput sa fie depuse cereri de aplicare a OUG 13 ca lege penala mai favorabila in cazuri de abuz in serviciu. Daca instanta va respinge cererile in baza OUG 14 de abrogare, aceasta poate fi atacata cu exceptie de neconstitutionalitate la CCR. Orice persoana pentru care OUG 13 este lege mai favorabila poate face acelasi lucru.