MENIU

Cum poți reduce costurile pentru încălzirea locuinței dacă folosești centrală termică

Costurile lunare pentru încălzirea locuinței pot fi reduse printr-o exploatare corectă a centralei termice, potrivit Ariston Thermo România, producător şi furnizor de echipamente şi servicii destinate încălzirii şi producerii de apă caldă menajeră. Astfel, verificările tehnice periodice (VTP), folosirea corectă a echipamentelor, dar şi reviziile sunt extrem de importante pentru a asigura un randament ridicat şi, astfel, un consum mai redus şi facturi pe măsură.

e asemenea, există câteva măsuri simple ce pot ajuta la reducerea costurilor pentru încălzirea locuinţei atunci când este folosită o centrală termică. Printre acestea se numără verificarea ca radiatoarele să nu fie acoperite cu obiecte ce pot bloca schimbul de căldură şi izolarea geamurilor, uşilor şi chiar a pereţilor, acestea fiind sursa celor mai mari pierderi de căldură din locuinţă. Menţinerea unei temperaturi constante în camere, în jurul valorii de 210 C, este, de asemenea, importantă, alături de folosirea de dispozitive de reglare (crono-termostate) ce pot aduce economii considerabile prin programarea funcţionării centralei termice. Efectuarea verificării tehnice periodice obligatorii la timp şi a activităţilor de mentenanţă sunt necesare pentru a se prelungi durata de viaţă a sistemului şi vor asigura parametrii optimi de funcţionare, evitând consumuri nejustificate.

”Verificarea tehnică periodică și reviziile regulate sunt operaţiuni esențiale pe care utilizatorii de centrale termice trebuie sa le ia în calcul încă de la cumpărarea unui aparat. În acest sens, recomandarea noastră este ca achiziţia să fie influenţată de perioada de garanţie şi de serviciile post-garanţie puse la dispoziţie de producător”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

Potrivit studiilor companiei, în acest moment din păcate, doar aprox. 10% dintre românii care se află în căutarea unei centrale termice de apartament consideră perioada de garanţie şi calitatea serviciilor de mentenanţă drept criterii esenţiale de selecţie, însă acest procent este în creştere de la an la an.

La polul opus, în cazul unei achiziţii pentru înlocuirea unei centrale termice mai vechi, procentul clienţilor care sunt interesaţi în special de aceste aspecte este mult mai mare, aceştia având deja experienţa utilizării unui sistem şi înţelegând importanţa serviciilor de acest tip.

„Cum se apropie sezonul rece, este foarte important ca centrala termică să fie pregătită pentru a avea cele mai bune rezultate în perioada următoare. Astfel, verficarea tehnică periodică, realizarea reviziei pentru a se verifica starea componentelor şi controlarea întregii instalaţii sunt paşi esenţiali pentru prevenirea eventualelor neplăceri, dar şi pentru prelungirea duratei de viaţă a centralei”, a adăugat Cătălin Drăguleanu.

Verificarea tehnică periodică măreşte randamentul centralei

Conform legii, verificarea tehnică periodică trebuie efectuată cel puțin o dată la doi ani de către o societate autorizată de ISCIR (Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat) şi constă în verificarea funcţionării corecte şi sigure a centralei termice.

Potrivit reprezentantului companiei, pe lângă caracterul obligatoriu al verificării tehnice periodice, aceasta are și o serie de avantaje. Unul dintre acestea și poate cel mai important este reprezentat de reducerea costurilor. Funcționarea îndelungată sau în condiţii incorecte a unei centrale termice duce la uzura pieselor, iar în timp pot apărea disfuncționalități, acestea din urmă  ducând la creșterea temperaturii de ardere a gazelor. Astfel, crește consumul de gaze și, implicit, se vor majora și costurile.

În general, în cadrul verificării tehnice periodice, se probează integritatea aparatului și a menținerii condițiilor inițiale de instalare, se reglează instalația de ardere în scopul realizării unei arderi complete, se analizează gazele arse și încadrarea valorilor în limitele admise,  se verifică funcționarea corectă a dispozitivelor de control, reglare şi siguranță și se efectuează și alte verificări aplicabile în conformitate cu condițiile tehnice prevăzute în livretul aparatului.

„Este important de ştiut că, la instalarea centralei termice, punerea în funcţiune şi autorizarea de funcţionare trebuie realizate de o firmă specializată. De asemenea, verificarea tehnică periodică trebuie realizată la un interval de 2 ani, iar după expirarea perioadei de garanţie standard se poate opta pentru contracte speciale de extra-garanţie sau contracte de service”, a mai spus Cătălin Drăguleanu.

Potrivit afirmaţiilor sale, contractele de service sunt foarte importante deoarece utilizatorul centralei termice beneficiază de servicii de mentenanţă ulterior expirării perioadei de garanţie, servicii ce măresc durata de viaţă a aparatului. În plus, contractele de extra-garanţie prelungesc efectiv perioada de garanţie a produsului oferită la achiziţionarea centralei termice.

Reprezentanul companiei a mai adăugat că, ţinând cont de toate verificările necesare, în momentul achiziţiei unei centrale este important să se ţină cont şi de acoperirea reţelei de service şi disponibilitatea pieselor de schimb originale.

Revizia periodică, la fel de importantă

Dincolo de verificarea tehnică periodică a centralei termice, obligatorie prin lege, o revizie efectuată periodic este indicată pentru a se mări durata de viaţă a sistemului. Astfel, reprezentantul Ariston recomandă ca anual centralele termice să fie revizuite de către un centru de service autorizat.