MENIU

Cum poți afla dacă CNP-ul tău a votat la referendumul din 2018

Dacă nu votați la referendumul din 6-7 octombrie 2018, dar vreți să știți dacă Codul vostru Numeric Personal (CNP) figurează că ar fi votat pe listele electorale permanente, puteți face o solicitare către Autoritatea Electorală Permanentă(AEP) ca să aflați adevărul. Deși de la ultimele alegeri România a descoperit și ea minunea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV), referendumul de anul acesta se va ține tot în mod „tradițional”, adică fără SIMPV.

Guvernul a motivat această lipsă spunând în OUG 86/2018 – pe care a dat-o ca să modifice legislația electorală special pentru referendum – că AEP nu are timp să achiziționeze sistemul respectiv și să-l implementeze.  E vorba de tabletele cu care erau citite cărțile de identitate în momentul votului și de sistemul de camere de luat vederi din secții. Practic din cauza acestei „grabe”, mai multe reguli de desfășurare a referendumului, menite să asigure transparența și corectitudinea votului, au fost abrogate prin OUG 86/20018.

Partea și mai gravă este faptul că prin adoptarea amintitei ordonanțe de către Parlament, situația „excepțională” de la acest referendum se va permanentiza, orice referendum de acum încolo urmând să se țină fără SIMPV, doar pentru că acum guvernul s-a grăbit ca să-l organizeze pe acesta. Pentru a corecta măcar pe viitor situația, am trimis o solicitare Parlamentului, în care am cerut ca la votarea legii de adoptare a OUG 86/2018 să aibă grijă să elimine excepția de la folosire SIMPV măcar pentru viitoarele referendumuri.

Dacă vreți să dați o mână de ajutor ca acest mesaj să ajungă nu numai la Birourile permanente din Senat și Camera deputaților (unde am trimis noi), dar și la fiecare parlamentar în parte, copiați textul scrisorii de mai jos și trimiteți-i-o parlamentarului vostru, în nume personal. Găsiți aici adresele deputaților pe fiecare circumscripție, și aici vă puteți căuta senatorii.

Mai multe pe blogul apadorch.ro.

Mai multe articole despre:
vot referendum CNP