MENIU

Cum ne putem da seama că avem lipsă de calciu

<p>Cum afla dacă ai lipsă de calciu? Fii atent la aceste două detalii</p>

Calciul este un mineral esenţial pentru sănătatea omului, de când ne naştem şi până la bătrâneţe, fără de care nu putem avea o dantură rezistentă şi oase puternice.

Vara, când temperaturile sunt foarte crescute şi transpirăm abundent, există mari şanse ca, odată cu apa pierdută, acest mineral indispensabil să fie eliminat din corp. De asemenea, consumul de cafea, băuturi energizante şi sucuri răcoritoare carbogazoase pot contribui la eliminarea mineralelor esenţiale din organism.

După o anumită vârstă, în special după 45 de ani, o mare cantitate de calciu se pierde, favorizând instalarea osteoporozei, scrie Adevărul.

Calciul este cel mai răspândit mineral din organism şi reprezintă aproximativ 2% din greutatea corporală. Mare parte (aproape 99%) se regăseşte în oase şi în dinţi, restul fiind prezent în celulele nervoase, în sânge, în ţesuturi şi în fluide.

Calciul menţine permeabilitatea membranei celulare, deschizând practic calea tuturor nutrienţilor spre cel mai înalt nivel al organismului.

Dar calciul asigură şi contracţia musculară şi menţine ritmul cardiac, transmite impulsurile nervoase, ajută la absorbţia vitaminei B12 şi la coagularea sângelui.

Vara, însă, absorbţia calciului este deficitară. Pe de o parte, o mare cantitate se pierde mai ales prin transpiraţia provocată de temperaturile ridicate, pe de alta, cremele de soare protectoare formează o barieră în calea vitaminei D, cea care e responsabilă tocmai de accelerarea absorbţiei calciului de către organism.

Aşa ajungem în sezonul estival să simţim adesea dureri de cap, ţiuit în urechi, să avem mâinile reci şi să ne confruntăm cu deficienţe de concentrare.

Scăderea nivelului de calciu poate da şi tulburări comportamentale, de la anxietate şi irascibilitate, până la depresii şi halucinaţii. Cantităţile insuficiente de calciu duc la scăderea poftei de mâncare, dar şi aspectul părului şi al unghiilor este afectat, acestea devenind fragile, casante.

O metodă rapidă şi eficientă este administrarea suplimentelor cu calciu, fie că vorbim de comprimate sau siropuri care vin să suplinească deficienţa mineralelor din organism. Este bine de ştiut că astfel de suplimente trebuie neapărat însoţite şi de magneziu, vitamina D3 şi zinc, pentru a fi mai bine asimilate de organism.

Pe de altă parte, alimentaţia bogată în calciu ajută la restabilirea nivelului normal şi menţin buna funcţionare a organismului. Consumaţi iaurturi din belşug, brânză, peşte (sardine, somon), verdeţuri (varză, broccoli) şi seminţe de susan, smochine, migdale şi produse bogate în soia.