Cum iti dai seama dacă te MINTE în 5 SECUNDE
Nu, nu îi creşte nasul dacă minte. Există însă alte detalii care trădează o persoană care încearcă să ascundă adevărul.
Potrivit unor studii recente, o persoană ocoleşte adevărul, în medie, de 11 ori pe săptămână. Aşadar, n-ar strica să ştii exact cum se comportă un mincinos când încearcă să te ducă de nas.
Psihologul Paul Ekman, expert în materie de minciuni, arată că există semnale pe care indivizii le emit în momentul în care ascund adevărul:
Capul
Dacă un coleg îşi mişcă aproape imperceptibil capul când îţi spune că nu ţi-a furat ideea şi a prezentat-o şefului ca fiind a lui, ai motive să pui la îndoială ceea ce auzi.
Faţa
Când un individ minte, de multe ori, adevărul apare pe faţa lui pentru câteva fracţiuni de secundă, înainte să preia controlul în mod conştient. Un exemplu ar fi grimasa pe care cineva drag o face înainte de a-ţi spune cât de mult îi place cadoul primit de la tine, atunci când amândoi ştiţi că nu este aşa.
Mâinile
Gesturile frecvente făcute cu mâinile, fie pentru a indica ceva cu degetul, frecatul palmelor sau scărpinatul, apărute în cazul cuiva care în mod obişnuit este liniştit şi relaxat, pot fi un semn că persoana nu este sinceră.
Vorba
În cazul mincinoşilor durează mai mult până oferă un răspuns. În plus, aceştia au tendinţa de a face pauze în mijlocul propoziţiei, fiindcă nu-i chiar aşa de uşor să inventezi o poveste credibilă pe loc, conform feminis.ro.