Cum îți poți prepara cele mai gustoase și sănătoase băuturi răcoritoare
Zilele călduroase mult așteptate au sosit, însă canicula nu este pe placul nimănui. Astfel, pentru o senzație imediată de răcorire, consumă aceste băuturi gustoase care te vor ajuta să rămâi hidratată pe tot parcursul zilei!
Limonada este una dintre cele mai consumate băuturi pe timpul verii. Cea mai simplă variantă se prepară fie din apă plată, fie minerală, lămâie și miere, însă îi poți îmbunătăți gustul, adăugând fructele tale preferate, frunze de mentă sau busuioc. Deoarece are un conținut ridicat de vitamina C, limonada îți întărește sistemul imunitar.
De asemenea, ceaiul rece este o altă băutură ideală pentru zilele toride. Acesta se prepară din plantele preferate, cel mai răcoritor fiind cel de mentă. După ce l-ai lăsat la infuzat, îl servești cu câteva cuburi de gheață și, dacă dorești, cu felii de lămâie.
Cafe-frappe-ul ține locul cafelei. Poți încerca o variantă rece, cu gheață și cu lapte. Mai mult decât atât, îi poți da un gust deosebit adăugând câteva picături de esență de rom și o cupă de înghețată.
Citește mai departe pe clickpentrufemei.ro