MENIU

Cum funcționează camera foto zburătoare care a câștigat marele premiu la concursul Intel

Nixie - dispozitiv echipat cu o cameră foto, care se ajustează pe mână ca o brățară și își ia zborul când se apasă butonul pentru a face poze din aer timp de câteva secunde, revenind apoi pe mâna proprietarului - a câștigat premiul concursului de informatică Intel, în valoare de jumătate de milion de dolari, notează marți EFE, potrivit AGERPRES.

Prototipul, pus la punct de o echipă de experți din SUA și Germania, se adresează îndeosebi amatorilor de ascensiuni montane sau ciclism, care își vor putea imortaliza aventurile cu această "dronă portabilă". Proiectul se află în faza inițială și nu are încă dată de lansare pe piață. Christopher Kohstall, șeful echipei care a dezvoltat prototipul, a explicat în videoclipul prezentat în concurs că Nixie știe unde se află proprietarul și se întoarce la locul de plecare. Posesorul aparatului poate și să prindă camera din zbor și să o instaleze apoi la mână.

Al doilea premiu, în valoare de 200.000 de dolari, a revenit echipei de la "Open Bionics", condusă de cercetători britanici care au dezvoltat o mână bionică cu un cost decent, realizată cu ajutorul unei imprimante 3D. Joel Gibbard, fondatorul "Open Bionics", a afirmat că obiectivul său este să umple golul care există pe piața protezelor funcționale cu costuri mici.

Al treilea premiu, de 100.000 de dolari, a fost câștigat de echipa care a dezvoltat "ProGlove", mănușă inteligentă menită să crească productivitatea pe liniile de montaj. Mănușa alertează lucrătorul în condiții de pericol, când este vorba de o piesă fierbinte de exemplu, sau îi arată dacă a montat bine o piesă și chiar nivelul de oboseală.

Primul concurs de informatică organizat de Intel a avut 10 finaliști printre care s-a numărat și echipa spaniolă care a pus la punct "FirstV1sion", cameră care se atașează pe tricourile sportivilor și transmite telespectatorilor partida din acel unghi.

Printre aspiranții la premiu s-a aflat și dispozitivul Babybe, care conectează mamele la copiii născuți prematur și ținuți în incubatoare. Dispozitivul în formă de broască țestoasă pe care mama în poartă la piept este echipat cu senzori ce transmit în timp real informațiile culese de pe salteaua pe care este culcat bebelușul.