Cum faci un espresso perfect. Iată care este secretul
Oamenii de știință britanici au anunţat că au formula pentru un espresso perfect. Aceștia spun că o cafea iese perfectă dacă se folosesc mai puţine boabe de cafea, care trebuie măcinate mai mare, nu mai fin. Care sunt beneficiile cafelei?
Secretul cafelei espresso perfecte
Matematicieni, fizicieni şi experţi în domeniul materialelor şi-au unit forţele pentru a elabora reţeta, iar studiul lor a fost publicat în jurnalul Matter, relatează Press Association , potrivit Agerpres.
„Ei au descoperit că mai puţine boabe de cafea, măcinate mai mare, sunt elementul cheie pentru o băutură care e mai ieftin de preparat, mai consistentă şi la fel de tare”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Universităţii Portsmouth din Marea Britanie.
Secretul cafelei espresso perfecte. Jamie Foster, doctor în matematică la universitatea amintită, a avut ideea acestui studiu după ce a observat că uneori două porţii de espresso, preparate în aparent acelaşi mod, pot avea gusturi diferite. Echipa condusă de el a început prin a crea o nouă teorie matematică pentru descrierea extragerii cafelei dintr-un singur grăunte, unul dintre milioanele de fragmente care alcătuiesc zaţul ce se adună în espressor.
„Pentru a rezolva ecuaţiile dintr-un zaţ de cafea realist ar fi nevoie de o armată de supercomputere, aşa că a trebuit să găsim o modalitate de a simplifica ecuaţiile. Munca matematică dificilă a fost aceea de a realiza aceste simplificări în mod sistematic, astfel încât niciun detaliu important să nu se piardă”, a explicat Foster.
Secretul cafelei espresso perfecte. „Credinţa convenţională este aceea că dacă se doreşte o cană cu cafea mai tare, cafeaua trebuie măcinată mai fin. Acest lucru are sens deoarece când boabele sunt măcinate mai fin, suprafaţa expusă la apă a acestora este mai mare, ceea ce ar trebui să conducă la o cafea mai intensă”, a precizat el.
Cercetătorii au descoperit însă că băutura obţinută devine mai „fiabilă” de la ceaşcă la ceaşcă atunci când se utilizează mai puţine boabe măcinate mai mare.
„Când boabele au fost măcinate fin, particulele erau atât de mici încât în unele regiuni din zaţ ele s-au aglomerat în spaţiul prin care ar fi trebuit să circule apa. Aceste secţiuni închegate din zaţ sunt pierdute deoarece apa nu poate să treacă prin ele ca să acceseze cafeaua aceea gustoasă care este de dorit în ceaşcă. Dacă se macină puţin mai mare, se poate accesa întregul zaţ, iar extragerea (cafelei) este mai eficientă”, a notat cercetătorul.
Secretul cafelei espresso perfecte. „Totodată este şi mai ieftin, pentru că după modificarea modului de măcinare se pot folosi mai puţine boabe, ceea ce este mai prietenos cu mediul înconjurător”, a adăugat Jamie Foster.
Purtătoarea de cuvânt a universităţii a declarat: „Noile reţete au fost testate într-o cafenea de dimensiuni mici din SUA pe o perioadă de un an au adus economii de mii de dolari. Potrivit estimărilor, aplicarea acestei măsuri la nivelul întregii pieţe de cafea din SUA ar putea duce la economii de peste 1,1 miliarde de dolari americani (843 milioane de euro) pe an”.
Secretul cafelei espresso perfecte. Acesta a fost primul studiu care a folosit modelarea teoretică pentru a studia ştiinţa unui espresso perfect, adăugând că cercetarea a fost mai complicată în comparaţiile cu studiile anterioare asupra cafelei preparate la filtru de cafea cu infuzie prin picurare din cauza presiunii suplimentare.
Care sunt beneficiile cafelei
Consumul moderat de cafea are efecte benefice asupra corpului, însă este foarte important ce alegi şi în ce cantitate o consumi.
Atunci când este consumată în cantităţi mici şi fără să existe probleme medicale serioase, cafeaua poate aduce beneficii pentru organism.
Beneficiile cafelei. Consumul moderat de cafea este bun pentru digestie, precum şi pentru funcţionarea creierului. Important este să optezi pentru variantele simple de cafea, fără să conţină o cantitate mare de zahăr.
Beneficiile cafelei. Cât și cum să o consumi
Ca să beneficiezi de efectele protectoare ale cafelei este recomandat să o consumi simplă, fără lapte şi fără zahăr. Un lucru foarte important pe care trebuie să-l reţii este acela de a nu exagera cu cantităţile de cafea, deoarece poate să aibă un efect dăunător pentru corp.
După ce bei cafea stomacul produce o cantitate mare acid clorhidric, în special dacă o consumi pe stomacul gol. Acidul clorhidric este necesar în corp pentru digestia proteinelor, însă cantitatea lui scade pe măsură ce bei foarte multă cafea. Acest lucru va crea probleme digestive precum indigestie, gaze intestinale şi balonare accentuată, deoarece proteinele nu sunt bine digerate.
Un consum de 4 ceşti de cafea pe zi nu dăunează sănătăţii, potrivit mai multor studii. Un adult poate să consume 400 miligrame de cafea pe zi (echivalentul a 4 ceşti cu cafea), deoarece aceasta nu afectează cu nimic sănătatea.
Beneficiile cafelei. Este un adjuvant în curele de slăbire, te ajută să te menţii după ce slăbeşti
Un studiu german publicat în revista European Journal of Clinical Nutrition a demonstrat că prin consumul moderat de cafea se menține greutatea la care se ajunge după un regim de slăbire. Cercetarea a arătat că subiecţii care au băut cafea și-au menținut mai uşor greutatea. Este de preferat să optezi pentru cafeaua neagră fără zahăr sau doar foarte puţin îndulcită.
Beneficiile cafelei. Te ajută să te concentrezi mai bine
Potrivit Autorității Europene pentru Siguranţa Alimentară (European Food Safety Authoriy – EFSA), o porţie de 75 miligrame de cafeină ajută la creşterea atenţiei şi a stării de alertă. Deşi conţinutul de cafeină diferă în funcţie de metoda de procesare şi preparare, o ceaşcă obişnuită de cafea asigură 75-100 miligrame de cafeină.
După ce cafeina este absorbită în fluxul sanguin şi este transportată la creier, blochează o anumită substanţă care ne dă starea de oboseală, activând astfel starea de alertă.
Beneficiile cafelei. Starea de bine
Cafeaua conţine o enzimă care are rolul de a-ţi îmbunătăţi starea de spirit, astfel că te simţi mai fericită şi satisfăcută după ce ai savurat o ceaşcă de cafea bună.
Beneficiile cafelei. Este bună pentru piele, potrivit unor cercetători
Potrivit unui studiu apărut în publicaţia Cancer Research, cafeaua are efect protector împotriva cancerului de piele.
Beneficiile cafelei. Efectul asupra sistemului reproducător
Bărbaţii care obişnuiesc să consume cafea cu regularitate au un risc cu 20% mai scăzut de a dezvolta cancer de prostată, arată un studiu apărut în 2011. De asemenea, în cazul femeilor se pare că această băutură scade riscul de cancer endomentrial cu 25%.